Noul Euxin Nr. 3 / 2016

poza1_2016

poza2_2016

Noul Euxin

Nr. 3 / 2016

Actualitatea

Scrisoare deschisă ministrului învățămîntului

Domnule ministru,

          În iureșul schimbărilor de la vîrf, desigur de natură politică, din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, s-a elaborat OMENCS nr. 3.947/3.06.2016 privind desemnarea membrilor Comisiei pentru stabilirea reperelor tehnice minimale privind achiziţionarea manualelor pentru ciclul superior al liceului. De asemenea, am aflat din presă că s-a rectificat bugetul, MENCȘ acordîndu-i-se o sumă importantă. În acest context îmbucurător, vă împărtășesc îngrijorările mele de profesor de literatură și limbă română cu trei decenii de vechime privitor la situația dramatică a manualelor școlare din unitatea unde sînt titular – Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“ din București.

          Dacă la clasele a XI-a și a XII-a se intenționează dotarea elevilor cu manuale gratuite, mă întreb ce se va întîmpla la clasele a IX-a și a X-a?

          De peste un deceniu la disciplina pe care o predau nu s-au mai primit manuale noi, deși an de an completăm la timp formularele de cerere și le trimitem inspectoratului, conform metodologiei. În aceste condiții, nu numai în anul școlar 2015-2016 am avut de luptat cu lipsa de manuale de limba română la aceste clase în proporție variind între 15-95. De pildă, în septembrie 2015, la clasa a IX-a D, la care am fost numit și diriginte, am primit pentru cei 21 de elevi înscriși la început de an doar… trei manuale de limba română – și acelea cu 40-80% pagini lipsă!! Aceasta m-a obligat să apelez la înțelegerea părinților, cumpărînd manualele aflate pe piață, anume cele editate de „Art“ (personal, consider varianta aceasta foarte slabă, dar altceva nu am aflat la data respectivă!)

          Nu vă pot descrie sentimentele încercate dinaintea argumentelor oamenilor gen: „Dar nu e învățămîntul gratuit? De ce să plătim?“…

          La clasele a IX-a A și a X-a B din încadrare am avut de soluționat didactic existența a două ediții diferite de manuale, pierzînd timp prețios pentru găsirea unor texte literare, exerciții și teme comune (lucrul diferențiat se desfășoară în alte paradigme, după cum cunoașteți, desigur).

          În speranța că m-am făcut bine înțeles prin demersul de față (nu ridic probleme personale, cum ar fi retribuția mea rămasă în continuare umilitoare pentru un cetățean al Uniunii Europene! În treacăt v-aș semnala și dotarea laboratoarelor școlii noastre, în aceste condiții practica școlară a elevilor devenind o glumă proastă!), vă rog a dispune măsurile ce se impun pentru remedierea acestor grave stări de lucruri afectînd dreptul constituțional al elevilor și al părinților la gratuitatea integrală a învățămîntului preuniversitar.

Cu stimă,

Prof. Mihai Floarea

București, 17 august 2016.

*

*    *

Un cuvînt redacțional

 

          Cenaclul nostru își continuă existența, reînnodînd tradiția întîlnirilor de suflet în prima duminică a lunilor, la peste un an de la tragedia de la „Colectiv” (care parcă a vrut să ne destrame – aș numi aceasta un efect colateral al asaltului demonilor stîrniți cu acel nefast prilej!)

          Cuvintele noastre de mulțumire pentru gazde familia Eugen și Ileana Toma – ni se par insuficiente; dar le formulăm, din această pagină și reproducem, fără comentarii, cîteva instantanee datate 4 răpciune 2016.

 poza3_2016

poza4_2016

poza5_2016

(M. F.)

Eseuri

Ce înseamnă să fii oportun?

          În toate limbile popoarelor există zicala „omul potrivit la locul potrivit, la timpul potrivit“. De fapt, aceasta vrea să spună că lucrarea omului trebuie făcută atunci când este necesară și anume când și unde este necesară. În România, spre deosebire de toate țările lumii, în 21 decembrie 1989 noi am trăit o revoluție sângeroasă care a negat ateismul, ideologia marxistă a luptei de clasă și structura societății comuniste.

          Nostalgicul intelectual român, pus în situația unei libertăți absolute, – obținută și prin vărsarea sângelui studenților care au recitat Tatăl nostru în Piața Universității, – care visase în vremea cenzurii comuniste că va putea scrie și publica liber, a folosit această libertate în mod oportun? Avea momentul și poporul român nevoie de publicarea la o prestigioasă editură de atunci, a scrisorilor adultere dintre Eminescu și Veronica Micle și de punerea în discuție a întrebării dacă Eminescu este poetul național al limbii române?

          Mă întreb dacă domnul Liiceanu știa că: în 8 mai 1921, la congresul de înființare a Partidului Comunist din România – Secție a Internaționalei Comuniste, se preconiza dezmembrarea statului național unitar român, începând cu respingerea unirii Basarabiei cu patria, iar apoi în 1928 s-a acceptat teza anexării Bucovinei la Ucraina, ca apoi în 1933 să sprijine teza anexării Dobrogei la Bulgaria? PCdR a salutat cu entuziasm rapturile teritoriale românești din 1940 (Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, Transilvania de Nord, Dobrogea de Sud). Nu știm, de exemplu, dacă dl Liiceanu aflase că, în 1954, acei studenți printre care și cel care a devenit ulterior remarcabilul profesor de la Universitatea din Iași, Alexandru Zub, – dorind să aniverseze 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare, au fost condamnați pentru această inițiativă la ani grei de închisoare.

          A fost oportună publicarea în Editura Humanitas a cărților denigratoare la adresa poporului român scrise de Lucian Boia, care și-a luat „libertatea de a spune adevărul istoric“ (uitând că întrebarea care nu și-a găsit răspunsul vreme de 2000 de ani este: Ce este adevărul)? În vremea aceea mulți intelectuali, contaminați de principiul toleranței, la modă în Occident, nu au reacționat la lansarea de cărți nivelatoare despre cele trei religii, evocând, de exemplu, cu mare interes filosofic figuri de traseiști religioși de genul francezului René Guenon – care și-a aflat sfârșitul în brațele unei secte musulmane. Să amintim că toleranța nu combate, ci acceptă răul și-l amplifică.

          Oportun era ca generațiile vechi și mai noi, trecute fiind prin experiența comunistă, profitând de libertățile oferite în democrație, să ajungă la o înțelegere mai profundă a lumii. Vrăjiți de libertăți, ei au exclamat: „O! Minunată lume nouă!“, dar privesc astăzi cu uimire la o lume aflată sub semnul terorismului uneia dintre cele trei religii

          Să nu uităm că ateismul din țările europene, la bază creștine, a fost predominant în regimul criminal nazist din Germania (regimul hitlerist era declarat anticreștin, a azvârlit în lagăre, pe lângă milioane de evrei nevinovați și preoți catolici și intelectuali de calitate). Despre regimul ateist comunist instaurat în 1917 în Rusia nu avem ce discuta: se știe chiar de la cel care a condus instanța arhivelor statului sovietic, Alexandr Iakovlev, că numai în anii 1937-1938 s-a procedat la împușcarea a 80.000 de preoți ruși ortodocși! Același înalt funcționar sovietic arată în Raportul său publicat după căderea comunismului că, pe întreaga durată a existenței Uniunii Sovietice, date fiind măsurile luate de statul sovietic s-a provocat moartea, prin diferite moduri, a 31 de milioane de cetățeni ruși.

          Acest stat a fost bestial dominat de ceea ce se numește ateismul militant, care consideră ființa umană ca fiind fără valoare. Numărul celor exterminați în lagăre, uciși în anchete sau prin execuții sumare, sub stăpânirea regimurilor ateiste din Europa secolului al XX-lea este echivalent cu populația unui stat mare european. Nu s-a socotit aici mulțimea celor morți în luptele de pe toate fronturile.

          Ideologii ateiste au purtat în Europa un război distructiv. Judecând astăzi cu discernământ situația socială, economică și morală a societății, să considerăm oportună în țara noastră o apropiere de spiritul religiei creștine prin Biserică, singura instituție care a luat în grija sa cinstirea celor care ne-au adus libertatea și comemorarea lor prin pomenirea numelor la slubje. Este târziu să continuăm să trăim în lumi imaginare și este cazul să ne hotărâm să depășim nepăsarea adolescentină față de credința care a păstrat ființa poporului nostru.

Ileana Toma

1 octombrie 2016

O închinare a lui Brâncuşi adusă

Mântuitorului Hristos şi Maicii Sale

O posibilă interpretare a ansamblului de la Târgu-Jiu

          Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu este ultima lucrare a lui Brâncuşi și a fost creat în 1937-1937, în cinstea eroilor gorjeni căzuţi în primul război mondial şi este alcătuit din trei elemente: Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit. În alcătuirea acestui ansamblu Brâncuşi a ţinut seama de contextul unde avea să amplaseze cele trei opere de artă. Astfel toate cele trei sculpturi sunt aşezate pe o axă perpendiculară faţă de râul Jiu.

          O alee porneşte de pe malul Jiului şi duce la Masa tăcerii, care are în jurul ei douăsprezece scaune. Aleea continuă până la Poarta sărutului, care se află la intrarea în grădina publică. Pe laturile acelei alei se află 30 de scaune de piatră. Axa continuă apoi pe o distanţă de 1.154 m., alcătuind Calea Eroilor şi străbate tot oraşul până la coloana fără sfârşit, care are o înălţime de 30 de metri şi este situată în centrul pieţii ovale. Pe parcursul său, această cale ocoleşte Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, aflată cam pe la mijlocul axei.

          poza6_2016Deşi opera sculpturală a lui Brâncuşi este compusă din Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit, totuşi acestora li se adaugă râul Jiu, Calea Eroilor şi Biserica.

          Aşadar, aşezarea acestora în ordine ar fi următoarea: râul Jiu, Masa tăcerii, Poarta sărutului, Calea Eroilor, Biserica şi Coloana fără sfârşit.

          Deşi fiecare element are semnificaţia lui, totuşi ansamblul trebuie urmărit în integralitatea lui.

          poza7_2016Întrucât Brâncuşi n-a dezvăluit semnificaţia operei sale[1] în decursul timpului au fost formulate diferite interpretări, de către criticii de artă.

          Vom încerca, pe scurt, să reluăm câteva din aceste interpretări:

          În privinţa Mesei tăcerii s-au propus următoarele denumiri: Masa dacică; Masa Cinei cea de taină; Masa flămânzilor; Masa rotundă; Masa Apostolilor; Masa liniştii; Masa Familiei; Masa Cinei nupţiale; masa pomenirii; Masa omeniei.

poza8_2016

          Despre Poarta sărutului Brâncuşi a spus că aceasta „duce către o altă lume”, lumea cea de apoi, de dincolo de moarte.

          Calea Eroilor a fost numită de V. G. Paleolog un fel de Via Sacra.

          Coloana fără sfârşit a fost denumită de diverşi comentatori Monumentul Eroilor, Coloana recunoştinţei fără sfârşit, Coloana infinitului, Coloana pomenirii, Coloana dorului, Coloana cerului. Brâncuşi a numit-o „Coloana fără sfârşit”, „care mărită ar susţine bolta cerului”; e întâlnirea între cer şi pământ.

          Coloana sprijină cerul şi asigură totodată comunicarea între cer şi pământ şi astfel va înlesni înălţarea la cer a sufletelor eroilor gorjeni care s-au jertfit pentru apărarea patriei [2] .

II

          În cele de urmează vom încerca să interpretăm din punct de vedere teologic ansamblul sculptural al lui Brâncuşi, ţinând seama şi de Biserică, aflată pe la mijlocul axei. Deşi a fost amintit faptul că Biserica face parte din ansamblu, totuşi, în interpretările de mai sus, nu s-a ţinut seama de prezenţa ei în acel spaţiu, prezenţă care, de fapt, dă sens întregului ansamblu.

poza9_2016

          După cum am menţionat deja, Masa tăcerii a fost numită Masa Cinei cea de taină, care a avut loc joi seara, înainte de Paştile evreilor; Hristos fiind înconjurat de cei doisprezece Apostoli.

          Poarta sărutului: tot joi seara, dar după Cina cea de taină, Iuda L-a vândut pe Mântuitorul cu un sărut.

          Poarta sărutului mai simbolizează acea trecere a lui Iisus din viaţa pământească, prin moarte, în viaţa de apoi (care a avut loc într-o zi de vineri). Altarul bisericii este locul jertfei nesângeroase a lui Hristos şi închipuie locul jertfei sângeroase: Golgota.

          Biserica semnifică Învierea lui Hristos (Duminica), iar Coloana fără sfârşit închipuie Înălţarea lui Hristos la cer la patruzeci de zile după Înviere. Nu se poate ca Brâncuşi să nu fi cunoscut faptul că Biserica a rânduit ca cinstirea eroilor să se facă în ziua Înălţării la cer a lui Hristos.

          Iată aşadar, o primă viziune asupra ansablului sculptural de la Târgu Jiu.

          O altă viziune, asupra aceluiaşi ansamblu, o constituie o posibilă închinare a lui Brâncuşi, adusă Maicii Domnului.

  1. Coloana fără sfârşit simbolizează astfel, scara lui Iacov.

          „Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran.

          Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela.

          Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.

          Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi”. (Facere 28, 10-13).

          „Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacob a zis: Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!

          Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: „Cât de înfricoşător este  locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!”

          „Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineaţă, a luat piatra ce şi-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp şi a turnat pe vârful ei untedelemn”. (Facere 28, 16-18).

          În Acatistul Maicii Domnului este scris: „Bucură-te, scară cerească, pe care   S-a pogorât la noi Domnul”.

          Scara sprijinită pe pământ şi care atingea cerul cu vârful a preînchipuit întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

          Coloana fără sfârşit simbolizează pogorârea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu.

  1. Prima „biserică” în care a sălăşluit Hristos este Fecioara Maria.

          În rugăciunile din cadrul cultului Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este numită “Biserică”. În Paraclisul Maicii Domnului este scris: „bucură-te biserică”; iar în acatistul Bunei-Vestiri Fecioara Maria este numită „locaşul lui Dumnezeu-Cuvântul” şi “Biserică însufleţită”.

Deci Fecioara Maria este întâia „biserică” unde Şi-a făcut sălaş Hristos. Maica Domnului este chipul Bisericii.

  1. Poarta sărutului este poarta prin care se unesc două lumi, două firi: firea dumnezeiască şi firea omenească. Cele două firi sunt unite în persoana lui Hristos. Această unire a celor două firi în Hristos a fost posibilă şi datorită Maicii Domnului. Ea este poarta prin care Iisus a intrat şi a ieşit şi S-a făcut Om (asemenea nouă, afară de păcat -Evr. 4, 15).

          „Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afară a templului, spre răsărit şi aceasta era închisă.

          Şi mi-a zis Domnul: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă (…)

          Cât priveşte pe rege, el se va aşeza acolo, ca să mănânce pâinea înaintea Domnului pe calea porţii va intra şi pe aceeaşi cale va ieşi” (Iez. 44, 1-3).

          Această profeţie a lui Iezechiel avea să vestească pururea fecioria Maicii Domnului. Maria a fost fecioară înainte de naştere, a fost fecioară în timpul naşterii şi a rămas fecioară după naştere.

          În canonul Sfântului Andrei Criteanul – cântarea a 4-a – este scris: „Şi ai născut şi eşti Fecioară şi ai rămas întru amândouă cu firea fecioară… Dumnezeu unde voieşte, biruieşte rânduiala firii; că face toate câte le voieşte”.

          O altă rugăciune uneşte cele două simboluri – Biserica şi Poarta sărutului – din opera lui Brâncuşi: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă (poartă) cerească, deschide nouă uşa milei tale” (Ceaslov, p.73).

          4. Masa tăcerii

          După ce Iisus a înmulţit pâinile şi peştii, în părţile Tiberiadei, S-a prezentat pe Sine mulţimilor, zicând: „Eu sunt pâinea vieţii; Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată…” (In. 6, 35) şi „Eu sunt pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (In. 6, 51).

          La Cina cea de Taină, Hristos a luat pâinea, a binecuvântat-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi acesta este Trupul Meu” (Mt. 26, 26).

          Precum Hristos este “Pâinea vieţii”, tot astfel Maica Domnului este “masa pâinii vieţii”.

          În Paraclisul Maicii Domnului, Fecioara Maria este numită “masa cea dumnezeiască, iar în Acatistul Bunei Vestiri este numită „masa cea însufleţită întru care a încăput pâinea vieţii”.

          5. La această „masă a pâinii vieţii”, adică la Sf. Euharistie se poate ajunge prin „apă şi prin Duh”, deci prin Sfântul Botez;

6. „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (In. 3, 5).

          Întrucât Sfânta Euharistie este o pregustare a Împărăţiei Cerurilor, uşile acestei Împărăţii se deschid prinTaina Botezului.

          Apa Râului Jiu constituie simbolul Botezului – prin analogie cu râul Iordan – prin care omul poate ajunge la „Masa pâinii vieţii şi implicit în Împărăţia cerurilor”.

          Deoarece Brâncuşi n-a făcut comentarii asupra lucrărilor sale, nu ştim dacă el  s-a gândit la o asemena viziune. Dar, indiferent de voinţa lui este posibil ca Dumnezeu să-l fi inspirat în acest sens.

          În cazul în care Brâncuşi a conştientizat această inspiraţie este posibil ca ansamblul de la Târgu-Jiu să fie o închinare adusă Mântuitorului Hristos şi Maicii Sale.

Pr. Sava Marian

Spitalul Universitar Bucureşti

21 noiembrie 1999

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

 poza10_2016

          Nota red.: Am ilustrat acest eseu cu imagini aflate pe https://www.google.ro Penultima fotografie este a Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Tîrgu Jiu, la care se face referire în articol.

          Inserăm și cîteva epigrame  preluate din „Booklook”, revista internațională de literatură umoristică, nr. 20/2016 (40), serie nouă, scoasă de Asociația literară „Păstorel”, Iași. Mulțumim pe această cale Doinei Frumușelu, care, pasionată de opera lui Constantin Brâncuși, este autoarea unor volume de referință traduse și în limba engleză, și care ne-a semnalat această revistă

 ACTUALITATEA LUI BRÂNCUŞI

Diferenţe

Sărutul meu şi-al lui Brâncuşi

Nu e totuna. De exemplu

Pe când al lui îl tot contemplu

Pe-al meu îl pot livra acuşi…

George Corbu

 

Destin

Purtat generic de un vis

Un demn gorjan din România

A mers pe jos pân’ la Paris

Să lamineze veşnicia.

Gh. Popescu-GER

 

Lui Brâncuşi

Cu Coloana-i, act suprem!

Tot românul e de fală.

Ce păcat că nu avem

Şi coloană vertebrală!

Janet Nică

Certitudine

În cer Brâncuşi stă supărat

Că de minciuni fiind orbiţi,

În Scaune am înălţat

Pleiadele de neciopliţi.

Valentin Groza

 

Sculptură modernă

Brâncuşi, cu arta lui firească,

Făcut-a piatra să vorbească;

Prudenţi, ciracii noii ere

Au readus-o la tăcere.

Gheorghe Belei

 

Testamentul lui Brâncuşi

Ne-a deschis o mare Poartă

Spre o lume diafană

Şi ne-a spus: „De vreţi o soartă, Trebuie s-aveţi Coloană…!”

Marius Coge

 

Măiastra

Poanta, mai ales a noastră,

E ca pasărea măiastră,

Însă unii, din prostie,

Vor s-o ţină-n colivie.

Nicolae-Paul Mihail (Nicomah)

 

 

Coloana…

Brâncuşi ne lasă chiar şi azi uimiţi

Prin opera-i extrem de potrivită

Căci şirul lung al celor sărăciţi

Se-adună-ntr-o Coloană Infinită.

 

Masa…

Cei care de necazuri sunt pătrunşi

Şi nici nu pot să dea frâu liber vrerii

Par resemnaţi privind la cei „ajunşi”,

Constituind o Masă a Tăcerii!

Eugen Deutsch

 

Hologramă (lui Brâncuşi)

Maestre, în lemnul visării

Cuvinte-aştrenut-ai din daltă

Şi faima ai dus-o, a ţării

Aici şi pe lumea cealaltă.

 

Maestrului Brâncuşi

În piatră ai cioplit din greu

Şi te-ai rugat lui Dumnezeu.

Ateii, că nu ştiu de daltă,

Întruna dau cu piatra-n baltă.

Mihai Haivas

 

La Poarta Sărutului (Băieţii de azi)

Când tandri sunt c-o fată mare

Nu simt fiorii în spinare…

Motivul (şi de-aici necazul!):

Sărută fardul, nu obrazul.

 

Despre „Cuminţenie”

Nu fac risipă de cuvinte

Cât timp conceptul este sfânt:

Adam de ar fi fost cuminte

Noi azi n-am fi pe-acest pământ.

Vasile Larco

 

Maestrul Brâncuşi

Cu dalta lui a meşterit (în joacă)

Sărutul, Poarta şi-altele la fel;

A vrut şi-o Cuminţenie să facă

Dar cică n-a găsit nici un model!

Nicolae Nicolae

Actualitatea basmului Dănilă Prepeleac de Ion Creangă

 

          În virtutea profesiei mele, an de an parcurg Dănilă Prepeleac, basm datorat inegalabilului povestitor originar din Humulești, Ion Creangă, descoperit și adus la conștiința scriitoricească de către Mihai Eminescu – românul genial cu gîndirea cea mai incomodă pentru mințile bolnave care au imaginat împilări de tot felul în numele unor închipuite superiorități rasiale (i.e. ridicola sintagmă „popor ales”) ori utopii sociale satanice (i.e. totalitarismele secolului al XX-lea – numite fie nazism, fie bolșevism, fie comunism, fie chiar actuala „nouă ordine mondială” întemeiată, desigur, pe „corectitudinea politică”).

          An de an ne amuzăm la clasă, profesor și elevi, de stupizenia antieroului, care ajunge să aibe, în schimbul unor boi mari și frumoși, o pungă goală. Visător, superficial și leneș de frunte al satului său – „mare nătărău”, după cum îl caracterizează fratele mai mare –, acest Dănilă este poreclit, desigur în glumă, Prepeleac, după „singurul odor” făcut de mîinile lui, anume un par cu brațe înfipt în pămînt pentru a se pune la uscat oalele folosite în familie. Porecla derizorie i se transformă în renume cînd credința lui latentă e trezită printr-o faptă ce vine în prelungirea obiectului gospodăresc cu pricina, anume o cruce – tot verticală și ea, tot cu brațe – care simbolizează cu totul altceva: credința pămînteană cea mai profundă din ultimii două mii de ani – CREȘTINISMUL întemeiat pe jertfa-crucificare a Însuși Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos – Adevărul, Calea și Viața.

          Să fie acest antierou din prima parte a basmului nemasonului Ion Creangă doar o naivă născocire plină de haz, menită distrării auditoriului select și inițiat al Junimii?…

          Să fie scrierea însăși doar o sursă de analize literar-filosofice pe tema prostiei umane absolute?…

          Dimpreună cu Vasile Lovinescu, acela din uimitorul volum hermeneutic Creangă și Creanga de aur, foarte rar citat în auxiliarele didactice și în manualele aprobate de ministerul aservit altor interese decît românești, am opinia că există un nivel de profunzime al narațiunii care permite extrapolări uimitoare precum acelea pe care mi le-am propus a le dezvolta în cele următoare.

          Spre exemplificare, mă opresc la voluminoasa carte a lui Ieronim Hristea De la steaua lui David la steaua lui Rotschild. Profeția stăpînirii universale[3]. Cititorul de rînd rămîne siderat de argumentele informatului autor patriot despre atacul bine planificat asupra României și dus la îndeplinire de cei pe care el îi numește, inspirat din Biblie, „urmașii lui Cain”.

          Nu doar patru schimburi net dezavantajoase economic, precum în basmul lui Ion Creangă, au reușit cu concursul „nătărăilor Dănilă” cocoțați în funcții de răspundere neprietenii țării noastre după 1989, și nici măcar de patruzeci și patru de ori cîte patru – spre a parafraza o sintagmă evanghelică –, ci, perpetuu nesătui, au înscris în întunecatul lor palmares un număr colosal de jafuri, amenințînd însăși ființarea ca stat național a României!

          Zeci de mii de fabrici și întreprinderi, cu milioanele lor de muncitori, maiștri și ingineri cu tot, au fost „schimbate” în „fier vechi” și, respectiv, în șomeri cu… înaltă calificare; sute și sute de cooperative agricole, cu miile lor de hectare avînd la dispoziție unelte performamte și agronomi calificați temeinic au devenit „nerentabile”, desființate și, respectiv, trimiși la plimbare; la fel, au intrat în neant sute de kilometri de conducte menite irigațiilor; au fost falimentate și vîndute pe nimic zecile de combinate chimice, metalurgice etc. unde munceau milioane de români…

          Toate acestea – culmea prostiei! – s-au săvîrșit… legal, căci, prevăzători, experimentați și plini de bani, profitorii adunați pe la noi de pe unde a înțărcat dracul copiii, au impus măsuri anapoda, demne de prostia atribuită antieroului lui Ion Creangă. Astfel, „tîrgoveți” isteți și bine școliți – „specialiști” ai Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale – au dictat amendamante normative și legi acceptate fără crîcnire de… „nătărăii” autohtoni pripășiți înadins prin ministere.

Iată doar cîteva exemple:

          Producția agricolă, atîta cîtă continuă a se face din mila lui Dumnezeu, nu mai are unde fi depozitată, căci fostul Romcereal, care dispunea de spații adecvate de păstrare pentru toată producția țării înainte de 1989, a fost desființat, grîul rămînînd la producători și degradîndu-se, pentru ca nevoia de cereale să fie asigurată… din import (de pildă numai în 2003-2004 s-au importat 1,5 milioane de tone de grîu!) (cf. op. cit., p. 480).

          Un document oficial menționează clar Transformarea pieței românești într-un debușeu pentru produsele străine. Ca modalități de realizare, s-a încercat debilitarea unor domenii sau sectoare economice prin crearea de dificultăți în activitatea de aprovizionare cu materie primă ori de valorificare pe terțe piețe, pentru ca pe viitor [anumite concernuri străine – precizarea mea, M. F.] să-și impună monopolul propriu. Debilitarea întreprinderilor s-a făcut prin blocajul organizat de Banca Națională, care a refuzat să le mai crediteze, iar cînd a făcut-o, a fost o bătaie de joc, aplicînd dobînzi aberante. Nicio întreprindere de pe planetă, indiferent dacă se numește Mercedes, I.B.M., General Electric etc. nu ar fi putut lucra în condițiile în care le-au pus guvernele postdecembriste și Banca Națională a României. Toate deveneau „găuri negre” (cf. op. cit., p. 482).

          La sfîrșitul anului 1989, Flota Maritimă Comercială a României, considerată a treia flotă din lume, deținea 301 nave cu o capacitate de circa 6 milioane de tone. În 1990 mai erau în stare de execuție încă 78 de nave. De asemenea, România dispunea de 65 de nave de pescuit oceanic, moderne pentru vremea lor (…) Toate acestea au fost lichidate sistematic prin următoarele măsuri:

          – Decapitalizarea companiilor comerciale care au luat ființă în 1990: Petronim – cu 98 de petroliere, Navrom – cu 117 cargouri, Romline – cu 86 de cargouri și a flotei de pescuit oceanic. Lipsite de bani, companiile au apelat la credite de la bănci străine, gajînd navele. Nu au putut restitui împrumuturile, astfel că navele au fost arestate și vîndute pe nimic, după bunul plac al creditorilor.

           – Zeci de nave în bună stare de navigare au fost vîndute ca fier vechi (…) Din sumele încasate (…) nu s-au recuperat nici cheltuielile de dezmembrare (…) (cf. op. cit., pp. 488-489).

Las la aprecierea celor care au răbdare calcularea acestor… „schimburi dezavantajoase”, demne de prostia „nătărăului” Dănilă de odinioară, cel expus hazului cititorilor de ieri, de azi și dintotdeauna; dar, cum putem constata pentru a nu știu cîta oară, „realitatea bate literatura”, iar ceea ce am trăit în ultimii ani, dovezile flagrante de rea voință, lăcomie, necinste și lipsă de patriotism din partea unor alogeni și chiar din partea unor conaționali de rînd ori, și mai grav, din partea unor „aleși ai poporului” care au jurat la învestire pe Biblia în care, evident, nu cred (căci Talmudul le-a fost și le este cartea de căpătîi!) nu amuză pe nimeni; dimpotrivă, îngrijorează și oripilează.

          Șansa de redresare a familiei lui Dănilă a constat, cum ne arată basmul, în revelarea sinelui disimulat al omului educat țărănește în duhul Adevărului strămoșesc, protagonistul dezvăluindu-și dinaintea diavolimii înspăimîntate statutul de „om al lui Dumnezeu” prin crucea înfiptă în locul gîndit a fi altarul viitoarei biserici. Chiar dacă țăranul lui Ion Creangă  are doar intenția construirii lăcașului cheie al viitoarei mînăstiri și, apăsat de nevoi, nu și-o duce pînă la capăt, Dumnezeu îl ajută înlocuindu-i prostia cu o istețime admirabilă, el învingînd diavolii spectaculos. Asta înțeleg cu groază și actualii necreștini ce se află la cîrma țării; de aici spaima lor abia disimulată „corect politic” (i.e. comparația anapoda între numărul de spitale și cel biserici, de pildă, ori egalitatea în drepturi a minoritarilor homosexuali cu majoritarii heterosexuali ai căror copii constituie miza pentru alimentarea industriei sexual-hedoniste) că milioanele de Dănilă fraieriți copios timp de peste un sfert de veac își vor lua curînd revanșa cu ajutorul lui Dumnezeu.

          Meditînd la finalul fericit al basmului Dănilă Prepeleac, m-am surprins zilele acestea sperînd naiv că măcar o parte dintre „nătărăii” ce-au semnat învoielile oneroase cu „urmașii lui Cain”, în defavoarea românilor, jefuind fără milă avuțiile țării, se vor căi și, chiar dacă nu vor repara daunele produse, măcar se vor abține să mai comită altele.

          Ceea ce cred că ar trebui făcut în aceste condiții e stăruința în rugăciune și, chiar dacă nu vom reuși construirea unor alte noi biserici și mînăstiri, măcar să ne afle Dumnezeu cel milostiv cu cîte o cruce cioplită în mînă pe care să fim gata a o înfige în pămîntul cedat / vîndut nelegiuiților, ca odinioară Dănilă…

Mihai Floarea

Notă: Articolul a fost postat și pe blogul

http://mihai-floarea.blogcreativ.ro/Primul-blog-b1/Actualitatea-basmului-azDanila-Prepeleaca-de-Ion-Creanga-b1-p74.htm

Cuprinsul nr. 3 / 2016:

Actualitatea: Mihai Floarea, Scrisoare deschisă ministrului învățămîntului

Un cuvînt redacțional

Eseuri: Ileana Toma, Ce înseamnă să fii oportun?

Pr. Marian Sava, O închinare a lui Brâncuşi adusă Mântuitorului Hristos şi Maicii Sale

O posibilă interpretare a ansamblului de la Târgu-Jiu

Mihai Floarea, Actualitatea basmului „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă

Ilustrațiile coperților acestui număr:

Coperta 1: Masă asemănătoare cu opera lui Constantin Brâncuși – probabil sursa de inspirație a acestuia – aflată la Biserica din Pătrăuți, datînd de pe vremea Sfîntului Voievod Ștefan ce Mare; Biserica Înălțarea Sfîntei Cruci din Pătrăuți, județul Suceava (sursa https://ro.wikipedia.org/wiki );

Coperta 2: Icoana Sfîntului Nicolae, ocrotitorul Mînăstirii din Predeal (fotografie realizată de Mihai Floarea, la 8 gustar 2016).

Redacția:

 

Liana Floarea – lianafloarea@yahoo.com

Mihai Floarea – mihaifloarea53@yahoo.com

Eugen Toma –  eugeniu.m.toma@gmail.com


[1] Adrian Petringenaru, imagine şi simbol la Brâncuşi, Bucureşti, Editura Meridiane, 1983, p.55; nu numai că Brâncuşi n-a dezvăluit semnificaţia lucrărilor sale, ci chiar i-a îndemnat pe cei interesaţi să descopere sensul acestora: „Priviţi până când veţi vedea”.

[2] Cu excepţia notei 1, toate datele menţionate până aici au fost preluate din: Ionel Jianu, Constantin Brâncuşi – Viaţa şi opera, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, pp. 132-144.

[3] București, Editura Țara Noastră, f.a., 646 p.


poza11_2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: