Noul euxin nr. 8 / 2017

image002

image003

Din viața cenaclului

De duminică 6 gustar 2017, cînd s-a celebrat Schimbarea la Față a Domnului, cenaclul nostru și-a schimbat și el fața apropiindu-se mai mult de Dumnezeu prin găzduirea membrilor și invitaților lui la Biserica Bucur Ciobanul unde, printre alții, a slujit părintele Alexie Bârcă, tatăl doamnei Ileana Toma.

image004

Mulțumind pentru inițiativă familiei Toma și pentru solicitudine părintelui diacon Daniel Gheorghe, reprezentantul acestui așezămînt istoric al capitalei, l-am rugat să ne spună cîteva cuvinte în debutul întîlnirii. De aceea, după rugăciunea începătoare, în scurtul său cuvînt de întîmpinare sfinția sa a citit și o creație proprie: Biserica Bucur Ciobanul, pe care o publicăm la rubrica „Literatură și religie“.

image006

A urmat lectura textului Părintele Alexie Bârcă (1901-†1986), făcută de către autoarea lui, doamna Ileana Toma, din care reproducem în acest număr al revistei fragmente la rubrica „Remember“.

Apoi, potrivit celebrării din sfînta zi de Dumnică 6 gustar, doamna dr. Roxana Cristian a citit un eseu dedicat Schimbării la Față a Domnului.

Discuțiile și dezbaterile s-au prelungit către orele 20:20.

A consemnat și a fotografiat

Mihai Floarea

Protest în București față de legea vaccinării obligatorii trimisă de guvern spre aprobare parlamentului

Duminică, 13 gustar 2017, am participat la protestul față de legea vaccinării obligatorii. Am recunoscut și am schimbat cîteva cuvinte cu Radu Jecu, Virgiliu Gheorghe, Marcel Bouroș, Leonard Vancu (de la acesta am aflat cifra celor adunați: circa 1500).

Pe pancartele manifestanților se puteau citi: Pe copii îi protejează părinţii, nu politicienii corupţi; Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituţional şi abuziv; Dreptul la alegere nu este negociabil; Familia naşte şi îşi creşte copiii, nu statul. (Fotografiile îmi aparțin – M. F. )

Frapantă pentru mine este obligativitatea unui act medical, care aduce a doctrină nazist-bolșevică, în dispreț față de cetățeni. Din multitudinea mesajelor primite pe e-mail pe tema aceasta, reproduc pentru cititorii noștri unul care acoperă suficient problematica prin trimiterile sale accesibile pe internet. Las la latitudinea fiecăruia dintre dv. concluziile.

  1. GUVERNUL JAPONIEI a luat decizia de a ÎNCETA recomandarea VACCINULUI HPV Indian    Journal of Medical Ethics | THEME – ETHICAL AND LEGAL CHALLENGES OF VACCINES AND VACCINATION Lessons learnt in Japan from adverse reactions to the HPV vaccine: a medical ethics perspective
  2. Japonia a scos vaccinul ROR din schema națională încă din 1993, după ce un număr record de copii au prezentat reacții precum meningită și deces (un număr de 2.000 mai mare decît rata preconizată). http://www.dailymail.co.uk /health/ article-17509/Why-Japan-banned-MMR-vaccine –
  3. Vaccinul hexavalent retras în jumătate din Europa, nu și în România! De ce oare?! http://ziaruldearges.ro/vaccinul-hexavalent-retras-in-jumatate-din-europa-nu-si-in-romania-de-ce-oare/
  4. Un singur vaccin poate provoca una sau mai multe boli. Prin combinarea lor însă (așa cum se întîmplă acum), se înmulțesc bolile, se intercondiționează și se agravează reciproc. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/vaccinurile-in-loc-sa-previna-ne-imbolnavesc-ce-solutii-avem/
  5. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui“ http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Dr.-Pavel-Chirila-scrisoare-deschisa-pentru-Iohannis-Dragnea-si-Grindeanu-Am-vaccinat-mii-de-copii-si-am-vazut-multe-reactii-adverse-unele-foarte-grave.-Injectarea-unei-substante-in-trupul-unui-om-fara-acordul-lui-risca-sa-faca-rau-%E2%80%9Ein-numele-binelui-142961
  6. 18 copii au ajuns la spitalul din Onești după ce au fost vaccinați http://www.mediafax.ro/social/ancheta-a-dsp-bacau-dupa-ce-18-elevi-vaccinati-diftero-tetanic-au-ajuns-la-spital-13780305
  7. În Israel, în 2006, au murit mai mulţi oameni vîrstnici după vaccinul antigripal din anul respectiv, motiv pentru care s-a sistat vaccinarea. http://ziaruldevalcea.ro/2015/10/13/dati-share-vaccinul-antigripal-o-otrava-oferita-gratuit-romanilor-vaccinurile-anti-gripa-ne-scad-imunitatea-si-ne-predispun-la-alte-boli-deseori-mai-grave/
  8. Prezenţa de Thiomersal în vaccin, drept conservant (Thiomersal conţine mercur organic, neurotoxic, în procent de 49,6), este o adevărată intoxicaţie pentru sistemul nervos https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/12/02/otrava-din-vaccinuri-dr-christa-todea-gross/
  9. Adjuvanții pe bază de aluminiu din vaccinuri PRODUC boli autoimune grave https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2017/07/27/adjuvantii-pe-baza-de-aluminiu-din-vaccinuri-produc-boli-autoimune-grave-vaccinurile-contin-cantitatile-enorme-de-aluminiu/
  10. Hexavaccinul Infarix, distribuit în România, este interzis și retras din 19 țări, fiind considerat cauza SIDS (sindromul morții subite la copii). https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2017/03/31/stiati-ca-hexavaccinul-infarix-distribuit-in-romania-este-interzis-si-retras-din-19-tari-fiind-considerat-cauza-sids-sindromul-mortii-subite-la-copii/
  11. 237 de DECESE au fost raportate în primele 72 de ore după vaccinarea cu vaccinul pentavalent în Sri Lanka. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/11/16/237-de-copii-au-murit-in-3-zile-dupa-vaccinul-pentavalent-numarul-este-in-crestere/
  12. Ninel Peia: Toate vaccinurile intrate în România în ultimul an au fost trimise la analiză în laboratoare din Japonia. Bomba va exploda mai rău ca la Hiroshima http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Ninel-Peia-Toate-vaccinurile-intrate-in-Romania-in-ultimul-an-au-fost-trimise-la-analiza-in-laboratoare-din-Japonia.-Bomba-va-exploda-mai-rau-ca-la-Hiroshima-143022
  13. Noile vaccinuri IGT vor putea modifica genetic specia umană https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/05/24/noile-vaccinuri-igt-vor-putea-modifica-genetic-specia-umana/
  14. Decizie FĂRĂ PRECEDENT a Curţii de JUSTIŢIE a UE: Se poate considera că un VACCIN a cauzat anumite BOLI, fără existenţa unor DOVEZI ştiinţifice http://www.puterea.ro/sanatate/decizie-fara-precedent-a-curtii-de-justitie-a-ue-se-poate-considera-ca-un-vaccin-a-cauzat-anumite-boli-fara-existenta-unor-dovezi-iintifice-157642.html
  15. Proiectul legii vaccinării propune îngrădirea unei serii întregi de drepturi fundamentale https://www.roportal.ro/articole/despre/asociatia-pentru-libertatea-romanilor-catre-ministerul-sanatatii-proiectul-legii-vaccinarii-propune-ingradirea-unei-serii-intregi-de-drepturi-fundamentale/
  16. Proiectul de lege pentru vaccinare obligatorie este ilegal, neconstituțional și abuziv http://pro-decizii-informate.ro/comunicat-despre-legea-vaccinarii-versiunea-din-31-iulie-2017/
  17. Federația ProVita Ortodoxă: VACCINAREA ESTE UN DREPT, NU O OBLIGAŢIE! http://presaortodoxă.ro/2017/04/21/federatia-provita-ortodoxa-vaccinarea-este-un-drept-nu-o-obligatie/
  18. Iustin Pârvu: „Cu martirajul copiilor a început Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor iată că începe și prigoana acestui veac de pe urmă… Omul vine să se formeze în Biserică, și ce for­mare îi dăm noi, dacă propovăduim aceeași învăţătură cu a statului antihristic?“ https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/08/09/pr-iustin-parvu-despre-vaccinare-cu-mar%C2%ADti%C2%Adra%C2%Adjul-copi%C2%Adilor-a-inceput-bis%C2%Ader%C2%Adica-lui-hris%C2%Adtos-cu-mar%C2%Adti%C2%Adra%C2%Adjul-prun%C2%Adcilor-iata-ca-incepe-si/

                                                                                                       Mihai Floarea

image016

Părintele Alexie Bârcă (1901-†1986)[1]

image017

[…] Perioada de misionariat [de la fabricile de ulei Fenix și Zimmer din București – nota redacției] se încheie la 1 septembrie 1949, cînd părintele Alexie Bârcă este transferat la „Bucur Ciobanul“, Paraclisul Patriarhiei, biserică fără parohie, pentru a-și continua munca de misiune creștină. Dacă în perioada precedentă, cu diplomație și autoritate totodată, și-a desfășurat activitatea acumulînd experiență în analizarea factorilor sociali care au condus la depărtarea de Hristos, acum a înțeles că i se deschidea cîmp liber lucrării duhovnicești.

Într-adevăr, în 1949, în România ocupată de armata sovietică afirmarea comunismului se făcuse printr-un larg program de arestări în rîndul elitei militare, politice, intelectuale, tehnice și administrative. Pînă atunci Părintele Alexie participase ca ascultător la predicile și conferințele ce se țineau la Mănăstirea Antim și, ca misionar, apreciase ca imperioasă nevoia de cateheză a locuitorilor din București. În situația de atunci trebuiau scoși din disperare oamenii apăsați de nedreptăți și agresiuni. A început prin a coopta cîțiva intelectuali creștini remarcabili, împreună cu care a organizat un ciclu de conferințe catehetice, urmărind explicarea Sfintei Liturghii; printre aceștia se aflau Olga Greceanu, prof. Virgil Stancovici, prof. Alexandru Mironescu, părintele prof. Ioan Stănescu. Ideea conducătoare a conferințelor era ca participarea creștinului la Sfînta Liturghie să depășească sintagma de „obicei strămoșesc“ și să devină activă, dătătoare de speranță și mîntuitoare. Într-un oraș cu toate produsele necesare vieții locuitorilor cartelate sau greu de găsit, afectat de bombardamentele din timpul războiului, suprapopulat cu oameni veniți din teritoriile pierdute sau din satele în care nu puteau să se ascundă în fața arestărilor, a considerat că la legendara „biserică a lui Bucur“ putea să coaguleze o comunitate creștină urmînd învățătura preoților martiri din primele secole ale creștinismului.

Prudent, i-a atras pe enoriași, convingîndu-i că Biserica îi cheamă, pentru că, într-o lume în care se calcă în picioare calitățile umane, Biserica, trup al lui Hristos, are nevoie de ei. Pe atunci (1949), în biserica „Bucur“ nu era instalat iluminatul electric, nu exista racordare la rețeaua de apă și canalizare; deși fusese restaurată în anii ᾽30 ai veacului, înfățișarea ei nu demonstra adevărata dragoste a bucureștenilor pentru lăcașul-simbol al întemeierii orașului lor. Părintele s-a apropiat de ei, i-a întrebat cine sînt, iar cei care lucrau în administrație au început să alerge pentru aprobarea racordării lăcașului la rețeaua de apă, electricitate, canalizare și gaze, arhitecții desenau schițele pentru strane și pentru iluminatul indirect al catapetesmei pictate în vremuri brâncovenești, doamnele erau învățate de pictori restauratori de la muzeu cum să curețe icoanele deosebite, prin relații la Muzeul Satului, au fost aduși meșteri șindrilari de la Buzău, pentru a se reface acoperișul în forma lui autentică, horticultori și arhitecți peisagiști au ales florile și arbuștii care urmau a fi plantați. Munca împreună îi apropia pe oameni, îi făcea să se prețuiască și, în ultimă instanță, să-și însușească o poruncă fundamentală a creștinismului: „Să-ți iubești aproapele!“ Cu aceeași dragoste creștină, Părintele Alexie primea alături de sine să slujească Domnului Sfînta Liturghie preoții care, pribegi sau bătrîni, nu aveau unde să-și aducă prinosul rugăciunii. Au slujit alături de el preoții Ioan Stănescu, profesor de limba română la seminarul teologic care tocmai se desființase, Dumitru Crocos, Boris Răduleanu, refugiați din Basarabia. Constantin Voicescu, Anatolie Zarea și Ionică Avramescu au fost încurajați de Părintele Alexie să îmbrace haina preoțească. În trecere prin București, mai liturghiseau alături de el preoți din Transilvania, țineau predici frumoase în graiul lor atît de plăcut, printre ei venind mai des și preotul Iosif Vințan, care fusese alungat din Orăștie și pînă la pensionare a stat în domiciliu forțat.

[…] Redeschiderea pentru cult în 1938 a bisericii legendare dovedise că locuitorii capitalei avuseseră nevoie de vechiul lăcaș și Părintele Alexie considera că atunci, în anii ᾽50 ai veacului trecut, cerința devenise acută. Prin lege se interziseseră cercurile de cateheză cu lecții și conferințe, icoanele și orele de religie fuseseră scoase din școli, oamenii încadrați în „cîmpul muncii“ erau obligați să urmeze diferite forme de „învățămînt politic“, care, de fapt, erau seminarii ateiste, urmărind convertirea populației la un materialism amoral. Activitatea preoților era continuu urmărită, printre obiectivele organelor de stat fiind și acela de a împiedica îndreptarea milosteniei creștine spre familiile deținuților politic. În România anilor ᾽50, una din patru familii avea un deținut politic în închisoare, în lagăr de muncă, deportat în Bărăgan sau efectuînd serviciu militar forțat. Multor condamnați li se confisca toată averea, erau dați afară din case și din slujbe. Ajutorarea acestor familii, unele cu mulți copii, trebuia să se facă discret, „să nu știe stînga ce face dreapta“ (Matei 6, 3). Trebuiau ajutați material nevoiașii, meditați copiii excluși din școli, găzduiți în ascuns fugarii, înmormîntați creștinește bătrînii care ajunseseră în aziluri, vizitați bolnavii, învățate bunicile să facă prima cateheză a nepoților. În primul rînd, trebuia făcută cateheza temeinică a enoriașilor din paraclis, pentru a contracara propaganda ateistă, superstițiile, bigotismul și sectele; și, mai ales, se cerea combătută deznădejdea ce domina sufletele celor mai mulți, păcat ce putea ajunge pînă la despărțirea de Dumnezeu. Părintele Alexie socotea că însăși săvîrșirea Sfintei Liturghii cu dăruire îl va ajuta să ducă la bun sfîrșit obligațiile sale, pentru că se simțea întru totul dator să călăuzească turma dăruită de Sus spre Împărăția Cerurilor. Iată cîteva dintre recomandările Sfîntului Sinod care l-au povățuit în acele vremuri: adoptarea pe scară largă a cîntării omofone, rostirea Crezului și a Rugăciunii Domnești în timpul Sfintei Liturghii de către toți participanții. Părintele spunea: „Cîntarea omofonă trebuie să fie perfectă, frumoasă, pentru că ea aduce slavă Creatorului; sîmbătă după rugăciunea de seară, vom învăța și vom repeta cîntările principale“. Prin anii ᾽50, cîțiva studenți de la Universitate, Arhitectură și Politehnică s-au organizat într-un mic cor, l-au adus pe pianistul Alexandru Șumschi ca dirijor, care a cooptat-o pe soprana Ileana Cotrubaș, solista Corului de copii Radio, și au organizat Corul Bucur. Se cîntau cele mai frumoase partituri scrise de compozitorii Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu și Gheorghe Danga, dar biserica Bucur era prea mică și corul nu încăpea; la Bucur doar învățau, părintele le explica Sfînta Liturghie moment cu moment, Alexandru Șumschi îi învăța să exprime Taina cîntînd. Cînd s-au perfecționat, mergeau pe la biserici mari să cînte, demonstrînd că și în vremuri de restriște binele și frumosul izbîndesc întotdeauna.

Părintele Alexie, cititor împătimit, avea obiceiul să împartă cărți de bună calitate, știind că ele lucrează cu folos. Vremurile fiind grele, încerca să însenineze sufletele celor pe care-i considera fiii lui duhovnicești; cînd se cununau doi studenți, le dăruia lumînările de cununie și-i refuza cînd încercau să facă o ofrandă. La biserica Bucur nu existau taxe! Cînd veneau joia să se cunune copiii de „ștabi“ (cei care se temeau să-și piardă posturile dacă erau văzuți la biserică), se încuia ușa de la intrare și se cununau în secret. De multe ori și ei plăteau, dar singura plată pe care o impunea părintele era cu timpul lor „prețios“, întîrziind la restaurant pentru că părintele, după cununie și înainte de felicitări, le explica tinerilor ce înseamnă Taina Cununiei și ce obligații aveau pe viitor în cadrul familiei creștine.

În ianuarie 1984, cînd frontul demolărilor de biserici amenința Bucureștiul – cetatea de scaun a domnitorlor ctitori –, cineva l-a întrebat: „Părinte, dumneavoastră care vă rugați atît de concentrat pentru cei umiliți și obidiți, cum puteți să vă rugați la fel și pentru cei ce conduc țara?“ Părintele i-a răspuns: „Adevărat, mă rog pentru acei conducători ai Țării care se străduiesc cu credință pentru binele poporului. Eu nu sînt vrednic să-i cunosc. Dumneavoastră îi știți?“

Părintele Alexie s-a îmbolnăvit de leucemie în acel an și, fiind foarte slăbit, a fost ajutat la altar și ca păstor de părintele pensionar Dumitru Luca, acesta preluîndu-i duhovnicește turma. Dragostea cu care l-a ajutat părintele Dumitru să-și îndeplinească jurămîntul de preot pînă la sfîrșitul vieții exemplifică semnificația sintagmei „frați întru Hristos“.

A fost tratat cu dragoste de medici buni specialiști, dar boala și vîrsta i-au închis ochii, deschizîndu-i sufletul spre contemplarea Luminii lui Hristos. A murit la 1 august 1986 în vîrstă de 85 de ani, după ce timp de 63 de ani a slujit cu dăruire Biserica Ortodoxă Română.

Părintele Dumitru Stăniloae, aflat la cimitirul Cernica, cu cîteva luni înainte de trecerea sa la cele veșnice, a spus gînditor: „Eu am ales să fiu teolog. Părintele Alexie a fost un duhovnic“. De fapt, a fost „omul potrivit la locul potrivit“ în acele vremuri.

Ileana Toma

[1] Textul este inclus în volumul Chipuri de lumină. Renumiți preoți de mir din trecutul Arhiepiscopiei Bucureștilor, publicat la Editura Cuvîntul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei în 2015, la pp. 95-104.

image019

image020

„Iubirea-i din Iubire,

Iubind vom înțelege…”

            O biserică frumoasă,

            Pe-o colină se arată,

            O punte ce leagă timpul

           E bisericuța Bucur.

Leagă cerul și pământul,

Viitorul și trecutul,

Rugăciuni spre ceruri zboară

Pentru-a noastră scumpă țară.

Și în timp s-au perindat,

Aici din suflet s-au rugat

Strămoșii noștri români,

Oameni credincioși și buni.

Azi plouă cu lacrimi sfinte

De la strămoși dăruite,

Pentru al nostru scump popor

Ortodox și iubitor.

Vis à vis de-o mânăstire,

Bisericuța Bucur ține

Peste veacuri cu tărie

Flacăra credinței vie.

                                Iertați-ne strămoși români!                        

                        Iertați-ne strămoși români,

                               Voi ați luptat mult pentru țară

                         Și-ați apărat-o de ani buni,

                              De toată obștea cea barbară.

                                În timp, cu timp și fără timp,

                          Voi ați știut ce e credința

                                 Și neamul vostru românesc

                                 Și Domnul v-a dat biruința.

                            Noi am uitat ce-i datoria

                                         Și ne-am vândut pe câțiva bani,

                              Nu mai știm ce e omenia

                                         Și ne-am făcut cu toți dușmani.

                                    Iertați-ne strămoși români,

                               Că n-am știut să apărăm,

                          Valorile ce ne-ați lăsat

                                    Comoară sfântă pentru noi.

                                    Credința, cinstea, omenia,

                                    Dar mai presus e bucuria,

                                           C-avem o țară așa de mândră,

                              Păcat că unii asta uită!

Diacon Gheorghe Daniel

image022

Am avut bucuria de a purta sîmbătă, 12 gustar 2017, o lungă convorbire telefonică. Scriitorul Sergiu Ciocârlan, reputat profesor brăilean de literatură și limbă română, autor, al unui amplu studiu intitulat Literatura în lumina Ortodoxiei, voia, între altele, să-mi trimită și o listă de lecturi pentru copii și tineri. Am fost pe dată de acord și sînt în măsură de a o propune și cititorilor revistei noastre, însoțită de aceste rînduri. La sfîrșit, îmi permit unele observații, pe care i le-am comunicat și autorului. (M. F.)

Stimate Domnule Mihai Floarea,

Vă trimit documentul cu mențiunea foarte importantă că şi în această listă pot fi întâlnite cărţi nerecomandabile până la capăt. Vreau să spun că întâlnirea cu literatura este foarte importantă, dar, în acelaşi timp, întâlnirea cu un om care să ştie a îndruma copilul/ adolescentul prin această lume este la fel de importantă. Multe dintre gândurile valoroase se conturează prin discuţii, problematizări, întrebări.

Pornind de la această premisă, un cititor ortodox nu trebuie să intre în panică („Atunci ce mai putem citi?“), ci să se folosească de literatură după exemplul Sfântului Vasilie cel Mare care le vorbea tinerilor despre culesul selectiv al albinelor.

Parcurgând toate aceste texte ale literaturii române şi având exerciţiul comunicării cu o persoană (care să fi citit la rându-i), copilul va dobândi un chip lăuntric deosebit de al celui care nu a avut bucuria unei astfel de întâlniri.

Nădăjduind că această străduinţă a mea poate fi îmbogățită cu ajutorul dv.,

Sergiu Ciocârlan

Despre întâlnirea copilului cu literatura română

 

„În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin râpi şi gropi adânci,

Suite de bătrânii mei pe brânci,

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,

Cartea mea-i, fiule, o treaptă!”

(T. Arghezi, Testament)

 

Pornesc de la premisa că literatura se atinge de copii într-un mod de neimaginat pentru un adult şi de fiecare dată nou, personal, echivalent unei întâlniri. Un tărâm cu vaste întinderi, necunoscut aş spune, atât cât mi se permite, pentru că literatura care vine spre fiinţa copilului, a tânărului, este parte din sine, devine un loc de întâlnire şi de cunoaştere.

Literatura care ne cunoaşte. Şi literatura care nu ne cunoaşte. Aici este hotarul.

Uitându-mă în jur, văd copii diferiţi. Poate că deosebirile sunt felurite şi poate că unii sunt atenţi la felurimea aceasta anostă, însă nimic nu e mai evident pentru mine decât prezenţa sau absenţa întâlnirii cu literatura. Astfel, simplu spus, copiii care se întâlnesc cu personaje, locuri, aventuri, situaţii ce par de nedepăşit, nu seamănă nicidecum cu aceia care nu au trăit o astfel de întâlnire.

Şi, atenţie, nu noi suntem cei care le prilejuim întâlnirea cu ipostasurile literaturii: Adevăr, Iubire, Frumos! Mulţumim Domnului că ne face părtaşi la această minunată lucrare!

În cele ce urmează voi trece în revistă o serie de scrieri din literatura română care-l pot călăuzi pe copil/adolescent (şi nu numai) spre însuşirea unor repere axiologice necesare orientării în lumea în care trăim. Desigur, nu am pornit la drum cu pretenţia enumerării tuturor operelor valoroase din literatura română, ci am avut în vedere alcătuirea unui îndrumar de lectură, a unuia esenţial, care să funcţioneze ca un ghid (oricând perfectibil).

I.Literatura română veche (sec. XVI-XIX)[1]

1.Neagoe Basarab, Învăţături ale lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie, povestite copiilor, selecţie şi adaptare de Narcisa-Mihaela Câdă şi Ani–Eliza Busuioc, Bucureşti, Editura Basilica, 2012.[2]

2.Varlaam, Mitropolit al Moldovei, Carte romănească de învăţătură: dumenecile preste an şi la praznice împărăteşti şi la svenţi mari, I-II, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 2011.

3.Sf. Ierarh Dosoftei, Psaltirea în versuri (1673), în Opere, vol. 1, Ediţie critică de N.A. Ursu, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.[3]

4.Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Didahii, Bucureşti, Editura Minerva, 1983.

5.Dimitrie Cantemir, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, text stabilit, trad. versiunii greceşti, comentarii şi glosar de Virgil Cândea, Bucureşti, Editura Minerva, 1990.[4]

II.Literatura română modernă (sec. XIX-începutul sec. XX)

  1. Balade populare româneşti: Mioriţa, Toma Alimoş, Iancu Jianul, Pintea Viteazul, Constantin Brâncoveanu etc.[5]
  2. Balade culte româneşti:[6]

Vasile Alecsandri, Dan, căpitan de plai; Peneş Curcanul, Dumbrava roşie, Sergentul, Eroii de la Plevna, Oda ostaşilor români, Imn lui Ştefan cel Mare;

Dimitrie Bolintineanu, Domnul Mavrogheni, Muma lui Ştefan cel Mare, Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare, Daniel Sihastru, Mircea cel Mare şi solii;

George Coşbuc, Paşa Hassan, O scrisoare de la Muselim-Selo, Cântecul redutei, Pentru libertate, Trei, Doamne, şi toţi trei, Povestea căprarului, Decebal către popor; El-Zorab;

Şt. O. Iosif, Pintea;

Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, Trecutul. La Mănăstirea Dealului, Răsăritul lunei. La Tismana;[7]

Vasile Cârlova, Marşul oştirii române;

Radu Gyr, Balada ucenicului cu ochi albaştri, Balada clopotarului din stele, Balada iconarului de lângă rai, Balada păsării măiestre;[8]

  1. Basme populare şi culte româneşti:[9]

Petre Ispirescu, Legende sau Basmele românilor (Prâslea cel voinic şi merele de aur, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Aleodor Împărat, Sarea în bucate etc.);[10]

Ioan Slavici, Poveşti (Zâna Zorilor, Floriţa din codru, Ileana cea şireată etc.);

Ion Creangă, Poveşti (Povestea lui Harap-alb, Povestea porcului, Dănilă Prepeleac, Fata babei şi fata moşneagului etc.);

Mihai Eminescu, Basme (Făt-Frumos din tei, Făt-Frumos din lacrimă);

Victor Eftimiu, Basme. Poveşti. Povestiri (Păunaşul Codrilor, Fluierul fermecat etc.);

Călin Gruia, Poveşti (Nuieluşa de alun, Ilior, Ciuboţelele ogarului etc.);

Spiridon Vangheli, Isprăvile lui Guguţă, Iaşi, Ed. Doxologia, 2013;

Spiridon Vangheli, Împărăţia lui Ciuboţel, Iaşi, Doxologia, 2014;

Petre Crăciun, Basme, Editura Zorio, 2013;

Petre Crăciun, Basme pentru familia mea, Editura Zorio, 2014;

  1. Proză

Costache Negruzzi, Sobieski şi românii;

Nicolae Bălcescu, Ardealul;

Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi;[11]

Ioan Slavici, Budulea Taichii; Popa Tanda; Gura satului; Scormon; Moara cu noroc[12];

Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bunicul; Bunica; Hagi-Tudose (nuvela);

Ion Agârbiceanu, Fefeleaga; Pustnicul şi ucenicul; Arhanghelii;

I.L. Caragiale, Momente şi schiţe (Dl Goe, Vizită, Triumful talentului, Bubico, Lanţul slăbiciunilor etc.); Două loturi;

Al. Brătescu-Voineşti, Puiul;

Al. Odobescu, Jupân Rănică Vulpoiul;

Emil Gârleanu, Gândăcelul;[13] Fricosul; Când stăpânul nu-i acasă! etc.

Dimitrie Anghel, Mama; Ceasornicul bunicii;

Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunată; Moş Crăciun; Făt-Frumos Măzărean; Neamul Şoimăreştilor; Fraţii Jderi etc.

Al. Lascarov-Moldovanu, Mamina; Tătunu; Biserica năruită;[14]

Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală;

  1. Poezie

Vasile Alecsandri, Pasteluri;

Mihai Eminescu, Revedere, La mijloc de codru, Somnoroase păsărele, Sara pe deal, Călin (file din poveste); Fiind băiat, păduri cutreieram; O, rămâi…; Scrisoarea III;[15]

George Coşbuc, Mânioasă; Mama; Doina; Iarna pe uliţă; În miezul verii; Scumpă ţară românească; Colindătorii;

Octavian Goga, Noi; Rugăciune; Apostolul; Dascălul; Dăscăliţa; Bisericuţa din Albac; Colindă;

Şt. O. Iosif, Bunica, Cântec de primăvară, Cântec sfânt, Icoane din Carpaţi, Cântec de leagăn, Gruia;

George Topîrceanu, Rapsodii de primăvară; Rapsodii de toamnă; Balada unui greier mic;[16]

Al. Mateevici, Limba noastră;

Al. Macedonski, Noapte de decemvrie;

6.Dramaturgie

V.Alecsandri, Chiriţele;[17]

Al. Davila, Vlaicu-Vodă;

I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută; O noapte furtunoasă; Conu Leonida faţă cu reacţiunea; D’ale carnavalului;

  1. Epistole

*** Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit: corespondenţă inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle: scrisori din arhiva familiei Grazziela şi Vasile Grigorcea, Ed. Îngrijită, transcriere, note şi prefaţă de Christina Zarifopol-Illias, Iaşi, Editura Polirom, 2000.[18]

Al. Vlahuţă, Scrisoare către Margareta;[19]

  1. Publicistică

Mihai Eminescu, Opere vol. X, Bucureşti, EARSR, 1989;[20]

III. Literatură română din prima jumătate a sec. al XX-lea

  1. Proză

Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop;[21]

Ionel Teodoreanu, Uliţa copilăriei; Hotarul nestatornic;

G.Călinescu, Enigma Otiliei[22];

Cezar Petrescu, Fram, ursul polar;

Regina Maria a României, Copila Soarelui, Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2012.

  1. Poezie

Tudor Arghezi, Testament; Cuvânt; Creion (Fă-te, suflete, copil…); vol. Prisaca;

Radu Gyr, vol. Stele pentru leagăn;[23] Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!; Ad uxorem; N-ai dezmierda; Metanie; As-noapte, Iisus…; Ne vom întoarce într-o zi; Sunt, Doamne, copt pentru cules;

Ion Pillat, vol. Pe Argeş în sus (Cămara de fructe; În vie; Aici sosi pe vremuri; Mărţişor etc.);

Nichifor Crainic, Cântecul potirului; Unde sunt cei care nu mai sunt?; Rugăciune pentru pace; Şesuri natale;

Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii; Sufletul satului; Fiu al faptei nu sunt; Izvorul nopţii; Risipei se dedă florarul;

Vasile Voiculescu, vol. Din ţara zimbrului; vol. Pârgă; vol. Poeme cu îngeri;[24] Călătorie spre locul inimii;

Costantin Oprişan, Cărţile spiritului şi alte poezii, Bucureşti, Editura Christiana, 2009;

Zorica Teodosia-Laţcu, Poezii, Ed. a II-a, Bucureşti, Editura Sophia, 2008;

Gellu Naum, Cartea cu Apolodor;

  1. Dramaturgie

George Ciprian, Omul cu mârţoaga;

Tudor Muşatescu, Titanic vals;

Victor Ion Popa, Take, Ianke şi Cadâr;[25]

  1. Prelegeri / Eseistică

Mircea Vulcănescu, Prelegerea ţinută înaintea absolventelor „Şcoalei Secundare de Fete“, în „De la Nae Ionescu la «Criterion»“, Bucureşti, Humanitas, 2003;[26]

Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1991.

Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008.

Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, Iaşi, Editura Moldova, 1994.

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi românism (Opere complete vol. 8), Bucureşti, Editura Basilica, 2014.

III.Literatura română contemporană (a doua jumătate a sec. al XX-lea-începutul sec. al XXI-lea)

  1. Proză

Marin Preda, Moromeţii (1); Delirul;

Radu Tudoran, Toate pânzele sus!;[27]

Constantin Chiriţă, Cireşarii;

Virgil Gheorghiu, Ora 25; Gură de Aur – atletul lui Hristos;

Ileana Toma, Ultimul Constantin; Singurătatea lui Vlad Ţepeş;

Augustin Buzura, Orgolii;[28]

Florina Ilis, Cruciada copiilor;

Savatie Baştovoi, Nebunul;

Alexandru Mihail Niţă, Paradiziaca expediţie; Iubirile şi tainele Tamisei;

Mihai-Andrei Aldea, Drumul spre Vozia (I-II-III);

  1. Poezie

Ştefan Augustin Doinaş, Mistreţul cu colţi de argint;[29]

Nina Cassian, Prinţul Miorlau, În ţara lui mură-n gură;

Nicolae Labiş, Moartea căprioarei; Legenda pasiunii defuncte;

Nichita Stănescu, Cântec (E o întâmplare a fiinţei mele…); Poezia (în vol. Necuvintele); Luna în câmp; Cântec de iarnă (în vol. Sensul iubirii); A cincea elegie; A unsprezecea elegie; Soldatul şi Pasărea etc.

Marin Sorescu, Pui golaşi; Mâţa cu motănei; De-o morală; Perechea; Treisprezece pitici absoluţi; La Lilieci, I-II, ed. stabilită şi îngrijită de Sorina Sorescu, pref. de Ion Pop, tabel cronologic de Mihaela Constantinescu-Podocea, Bucureşti, Editura Art, 2010; Puntea (1997)[30];

Ana Blandiana, Ţara din care venim; Să lăsăm să cadă cuvintele; Păstor de fulgi; Oare cum or fi florile; Motoşel şi Botoşel; Într-o zi pe când lucram; Un secret;[31]

Ana Blandiana, Întoarcerea lui Arpagic, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014.

Ioan Alexandru, vol. Viaţa deocamdată; vol. Vămile Pustiei; Ciclurile imnice;

Adrian Păunescu, Antiprimăvara; Te iubesc; Repetabila povară;

Daniel Turcea, Epifania: cele din urmă poeme de dragoste creştină, Iaşi, Editura Doxologia, 2011;[32]

Grigore Vieru, Acum şi în veac: poeme, cântece, confesiuni, Bucureşti-Chişinău, Editura Litera Internaţional, 2002;[33]

Mircea Cărtărescu, Levantul, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004.

Iv cel naiv, Uibesc; Versez; Nesfârşesc; Cartea săruturilor;[34]

Marius Iordăchioaia, Jurnal de tresăriri; Cineva mă caută prin viaţa mea;[35]

  1. Dramaturgie

Eugen Ionescu, Setea şi foamea; Rinocerii; Scaunele; Cântăreaţa cheală;

Marin Sorescu, Iona;[36]

Valeriu Anania, Mioriţa

  1. Eseistică

Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti, Humanitas, 2011; Despre lăutărism, Bucureşti, Humanitas, 2007; Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, Bucureşti, Humanitas, 2014;

Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte;

  1. Memorialistică

Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos;

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată;

Aspazia Oţel-Petrescu, Doamne, strigat-am!;

Demostene Andronescu, Reeducarea de la Aiud. Peisaj lăuntric;

Ilie Tudor, De sub tăvălug;

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii;

Virgil Gheorghiu, Cum am vrut să mă fac sfânt;

Ion Ioanid, Închisoare noastră cea de toate zilele;

Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc.

Sergiu Ciocârlan

Observații:

Lista poate fi prelungită ori scurtată – subiectivitatea își spune cuvîntul în orice împrejurări! – însă fiecare profesor / educator va trebui să cearnă atent autorii, titlurile, cu gîndul la viitor, căci prin copiii și tinerii de astăzi ne vom ridica ori prăbuși, ca națiune, în anii ce vor veni.

În ceea ce mă privește, completările pe care le-aș face listei sînt:

  1. la șirul baladelor populare aș adăuga pe Iovan Iorgovan, erou căruia i-am dedicat anii tinereții rezultînd cartea publicată în 1995, coautorul ei fiind neuitatul meu profesor Enache Nedela – Dumnezeu să-l odihnească în pace.
  2. la șirul scrierilor în proză ar fi neapărat de adăugat: Tudor Arghezi,     Ce-ai cu mine, vîntule, Constantin Țoiu, Galeria cu viță sălbatică, Virgil Gheorghiu, Tatăl meu – preotul care s-a urcat la cer, precum și scrierile talentatului Sergiu Ciocârlan însuși: Jertfa, Fără frică, Mărturisitorul de care vă temeți, Minunatele întîmplări ale inimii & alte povestiri.
  3. la memorialistică s-ar cuveni menționate cărțile mărturisitorului Dan Dumitru Lucinescu, Jertfa și Lupta. La fel de importantă este și scrierea lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înțelesul tuturor.

Aș renunța (din motive etice și estetice pe care le voi enumera cu alt prilej) la următorii autori și la scrierile lor:

  1. Adrian Păunescu
  2. Augustin Buzura
  3. Mircea Cărtărescu

Supun, la rîndul meu, aceste recomandări cititorilor și le aștept sugestiile. Cu mulțumiri,

Mihai Floarea

Notele lui Sergiu Cocârlan:

[1] Despre importanţa acestor opere literare am scris constant în paginile revistei Familia ortodoxă, începând din ianuarie 2017.

[2] Recomand versiunile repovestite pentru textele valoroase, dar greoaie, ca nu cumva copilul să se plictisească şi să evite o lectură care l-ar putea ajuta să adune întru sine bucăţele de lumină. Pentru cititorul cât de cât avizat recomand lectura cărţii ce s-a alcătuit şi îngrijit la Mănăstirea Diaconeşti mai înainte chiar de citirea Învăţăturilor, fiindcă ilustrează un moment de literatură inedit, atât de necesar, zic eu, în pregătirea pentru o lectură mai anevoioasă, mai adâncă. E vorba despre Măria sa, Neagoe Basarab: însemnările monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Româneşti, Bacău, Editura Bonifaciu, 2012.

[3] Trebuie selectat un corp de psalmi ca suport pentru a înţelege însemnătatea muncii asidue a cărturarului, o muncă ce s-a întins pe durata a douăzeci de ani. Este foarte important pentru copii să afle că primul poet român a fost un Sfânt, eventual făcută trimiterea la Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Piteşti, Editura Paralela 45, 2008, p. 31. De aici se desprind multe aspecte: literatura nu este apanajul exclusiv al celor din afara Bisericii, aşa cum se încearcă a se propune încă din sec. al XIX-lea; modelul dosofteian a influenţat creatori importanţi din literatura română (Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Şt. Aug. Doinaş, Vasile Militaru – şi el are o extraordinară Psaltire în versuri, Bucureşti, Editura „Lumină din lumină”, 2000, iar psalmii aleşi ar putea fi citiţi în cele două variante) etc.

[4] Desigur, vor fi şi alte ediţii pe care merită să le abordezi, însă îndrumătorul de lectură trebuie să facă o selecţie a secvenţelor în funcţie de mesajul pe care vrea să-l pună în lumină, fiindcă textul este greoi. Aş spune că este suficient ca, la o perioadă de timp (o săptămână-două), să se dezbată o secvenţă, de ex. „Nu nădăjdui în cele pe care le vede trupul, ci în cele pe care le contemplă sufletul” (pp. 236-237), din care copilul să înţeleagă atitudinea Înţeleptului şi atitudinea Lumii, cele două personaje ale cărţii, dar şi cele două voci lăuntrice care-şi dispută zonele de influenţă în inima fiecăruia dintre noi. Ar fi fost interesantă o versiune repovestită!

[5] Le-am situat cronologic astfel, deoarece interesul pentru folclor este o direcţie importantă a generaţiei paşoptiste.

[6] Nu toate titlurile amintite sunt încadrate în specie, dar le-am strîns la un loc, fiindcă mi s-a părut că, împreună, conturează un moment important din istoria naţională şi chipul eroului român. Nu e vorba de idilizări, ci de un chip pe care îl căutăm astăzi şi nu îl găsim. De aceea ne întoarcem la baladă şi la basm. În toate baladele este vorba de vitejie, eroism, demnitate, libertate, frumos. Despre aceste valori perene îi vorbesc copilului textele, iar mesajul este şi mai eficient transmis dacă lângă el stă un îndrumător care să-l şi provoace a gândi, a-l pune în situaţia lui Mircea, a lui Mihai etc.

[7] De citit şi fabulele Câinele şi căţelul, Dreptatea leului, Lupul moralist, Boul şi viţelul, Vulpea liberală ş.a. Lectura trebuie însoţită de explicaţii, fiindcă nu e de fiecare dată uşor a pătrunde învăţătura textelor. De asemenea, recomand lectura fabulelor lui Vasile Militaru.

[8] Vezi şi altele în Radu Gyr, Balade, Bucureşti, Editura Lucman, 2006.

[9] Basmele româneşti sunt luminoase – de fiecare dată se sfârşesc cu nuntă. Sau, mai bine zis, nu se sfârşesc niciodată. Avându-le în preajmă, copilul va observa că Făt-Frumos este bun, generos, viteaz, destoinic, capabil să treacă peste obstacole şi să aducă lumina care a fost furată de pe cerul gândurilor noastre. Cert este că diferitele situaţii narative trebuie exploatate: Prâslea este trezvitor, nu adoarme ca fraţii săi. De ce? Fiindcă îşi ia cărţi de citit (Iată rostul lecturii!) şi ţepuşe care să-i alunge somnul. Adică este în stare să-şi provoace suferinţă numai pentru a nu adormi. Şi reuşeşte!

[10] Din aceste texte se desprinde o educaţie absolut necesară: educaţia ascultării de sfatul tatălui (Vezi ce s-a întâmplat cu Aleodor dacă nu a ascultat de îndrumarea tatălui său, împăratul?), educaţia lecturii pentru a rămâne treaz în sine, atent la propriul gând şi la propria simţire, educaţia răbdării şi a iubirii sincere (Vezi cum fata cea mică de împărat, din Sarea în bucate, s-a dovedit a fi cea care-l iubea pe tatăl său), educaţia milosteniei (Vezi că Aleodor a fost ajutat, fiindcă şi el, la rândul său, a ajutat ?), a iertării (Vezi că Prâslea are suflet bun şi îşi iartă fraţii chiar dacă aceştia i-au dorit moartea?), educaţia curajului de a lupta în slujba Binelui (Vezi cum a reuşit Greuceanu să aducă înapoi pe cer soarele care fusese furat de zmei?) etc.

[11] O astfel de lectură nu prilejuieşte întâlnirea cu eroi, ci cu personaje şi fapte antieroice. Ce sens ar avea o astfel de lectură? Este o întâlnire necesară. În mod firesc, copilul îşi va da seama singur că s-a însoţit cu personaje nepotrivite şi va căuta să se desprindă de ele. Îndrumătorul de lectură îl va ajuta fără să intervină didacticist, ci doar ghidându-l prin întrebări de tipul: „Cum ţi se pare personajul?“, „Tu cum gândeşti?“ etc.

[12] Această nuvelă, capodoperă slaviciană, are un final tragic (ca şi Pădureanca), însă copilul poate învăţa că lăcomia este o patimă care ucide efectiv.

[13] I se poate explica, prin paralelism, că gândăcelul este o metaforă pentru copilul care începe să se înţeleagă pe sine. Dar pentru a ajunge la sensul înalt al propriei vieţi, omul trebuie să parcurgă un drum destul de abrupt, sinuos, lung, cu soare arzător. Deci este nevoie de efort susţinut pentru cunoaşterea de sine.

[14] Apărute la Editura Mitropoliei Olteniei, volumele aduc în faţa cititorului tihna lumii româneşti, frumuseţea vieţii de familie, lumina din gând şi din inimă. Probabil sunt la fel de interesante şi celelalte cărţi publicate cu numele acestui autor, dar pe care eu nu le-am citit: Cruce şi Naţiune, Întoarcerea părintelui Andrei Pătraşcu, Undeva, într-o sihăstrie…, Viaţa creştină în pilde, Puterea Crucii.

[15] Recomand lectura poeziilor eminesciene care au ca temă natura (cele de inspiraţie folclorică), mai puţin cele cu temă filosofică. Textele poetice, indiferent de receptare – mai accesibilă sau nu –, trebuie discutate: comuniunea omului cu natura, frumuseţea iubirii, copilăria, istoria naţională cu jertfele ei, antitezele: eroism-laşitate, iubire de ţară-patriotism demagogic, creatorul original-epigonii etc.

[16] Vezi şi unele parodii (de pildă, Vara la ţară…, care are ca punct de plecare poezia lui Al. Depărăţeanu).

[17] Sunt defecte ale societăţii care se pot corecta prin râs. Copilul trebuie să înveţe să râdă, fiindcă atunci discerne, fiindcă atunci este generos. Cine nu ştie să râdă, nu a exersat de ajuns astfel de lecturi, nu reuşeşte să pătrundă esenţa în jocul ameţitor de măşti/aparenţe care se iscă în societatea din lumea ficţională şi din cea reală.

[18] Trebuie făcută o selecţie. Copilul poate învăţa cum se adresa marele poet iubitei sale: cu gingăşie, tandreţe, nobleţe, ferind cuvântul de tot ce este vulgar. Desigur, lectura îi va folosi la şlefuirea gândului şi a sensibilităţii. Într-o lume de cuvinte indecente, obraznice şi cinice, o astfel de exprimare iubitoare îl poate răscumpăra.

[19] Este vorba de o memorabilă scrisoare adresată de scriitor fiicei sale, la împlinirea vârstei de 17 ani, care sensibilizează şi călăuzeşte. Se poate problematiza astfel: literatura este insuficientă dacă nu ne ajută să fim oameni, să avem un caracter nobil, integru; iar scriitorul este în mod desosebit preocupat de această educaţie care luptă împotriva egoismului, a minciunii, a răutăţii şi a invidiei.

[20] Sunt articole foarte importante ale jurnalistului Mihai Eminescu din care răzbate o realitate sensibil diferită de „cea“ pe care ne-o livrează zilnic televiziunile: importanţa ţăranilor şi a agriculturii, dar şi despre exploatarea acestora de către străini (în „Frază şi adevăr“, p.31), pulverizarea programată a criteriilor morale/axiologice (în „«Românul» în ajunul alegerilor“ , p. 229), pierderea încrederii în noi înşine (în „La propunerea noastră“, p. 104) etc. Acestea pot constitui obiectul unor discuţii, problematizări foarte importante pentru copil.

[21] Ce alt argument favorabil lecturii poate fi în literatură decât un adolescent care citeşte enorm şi scrie? Copilul/adolescentul poate fi ajutat în situaţiile grele prin care trece în viaţă de un personaj sau de unele personaje care nu renunţă la luptă, sunt dârze. Refugiul în literatură este preferabil oricărui alt refugiu fiindcă este terapeutic. Copilul poate învăţa că se poate vindeca prin scris, prin ţinerea unui jurnal, prin conceperea unui roman (ca Florin din naraţiunea cărtăresciană Florin scrie un roman), dar nu se va cufunda în adâncurile nevindecabile ale tristeţii.

[22] Sunt câteva tipologii umane în această operă şi copilul le poate observa critic, sub o atentă îndrumare: avarul (Costache Giurgiuveanu), arivistul/escrocul (Stănică Raţiu), „baba absolută, fără cusur în rău“ (Aglae Tulea), orfanul (Felix), fata bătrână (Aurica).

[23] Acest volum este plin de mărgăritărele pentru copii. Lectura împlineşte nevoia de frumos a fiinţei care se află, iată, la începutul unui drum destul de anevoios, lung. Pentru aceasta este necesar să aibă unde să se adăpostească atunci când din toate părţile va fi pândit de rău, întuneric şi urât. Iar adăpostul lui va fi inima lui. O inimă curată, plină de frumuseţi, comori şi înviere

[24] Vezi şi confesiunea rostită în faţa studenţilor de la Teologie din Bucureşti – Revista Gândirea, anul XIV, nr. 8, octombrie 1935, pp. 400-405.

[25] Recomand şi vizionarea spectacolului dramatic ce are o distribuţie de excepţie: Radu Beligan, Gheorghe Dinică şi Marin Moraru.

[26] Mircea Vulcănescu este un model de intelectual creştin ortodox. Merită făcută o prezentare generoasă a personalităţii lui Mircea Vulcănescu, fiindcă sunt generaţii care nu ştiu nimic despre activitatea sa creatoare, despre implicarea în viaţa studenţilor ortodocşi, despre gândirea sa filosofică, despre martiriul său şi, în fine, despre testamentul lăsat nouă: „Să nu ne răzbunaţi!“

[27] Sunt importante şi cărţile de aventuri, de călătorie, deoarece călătorie este viaţa noastră pe parcursul căreia întâmpinăm primejdii. Cum vom trece de acestea oare? Vom greşi? Ne va fi teamă? O călătorie valorează cât un răspuns. Călătoriile sunt importante. Şi cele reale, şi cele ficţionale. Căci gândul, călătorind, îşi va afla sieşi liman. Îndrumătorul de lectură trebuie să prilejuiască astfel de călătorii în lumea literaturii. Şi orice lectură trebuie privită ca o călătorie din care copilul se înţelepţeşte. Cu fiecare lectură el, cel mic, devine cel ce este.

[28] Romanele lui Augustin Buzura sunt greoaie. Poate ar trebui citite de părinţi şi povestite copiilor (pe capitole sau fragmente).

[29] Poezia este uimitoare. Prinţul e fiecare copil, iar vânătoarea regală e propria lui viaţă. Desigur, copilul trebuie învăţat că nu trebuie să alerge „prin codru” după orice „vânat”. „Mistreţul cu colţi de argint” este metafora idealului spre care copilul trebuie să tindă, ridicarea de la cele de jos la cele duhovniceşti simţiri.

[30] Volumul cuprinde poeziile scrise în spital. Copilul este pus în faţa unei lecturi de o mare relevanţă. Poetul, bolnav, aflat în pragul morţii, nu devine taciturn, nervos, întunecat, răzvrătit, ci, dimpotrivă, transmite o emoţie sinceră, o pace echivalentă unei rugăciuni: „Doamne,/ Ia-mă de mână/ Şi hai să fugim din lume,/ Să ieşim puţin la aer./ Poate schimbând curenţii,/ O să mă simt şi eu în larg,/ Lângă tine“.

[31] Trebuie făcută o selecţie în funcţie de vârsta copilului. De pildă, ultimele trei titluri sugerate (alături de altele) sunt potrivite pentru micuţii care aşteaptă ceva amuzant: un personaj (motanul Arpagic,), o întâmplare neobişnuită („şoarecele intelectual“ care intră în bibliotecă şi ronţăie de-a valma romane poliţiste, poezii, cărţi de matematică sau de filosofie). Altele sunt potrivite celor care descoperă în inimile lor primele tresăriri de iubire. Aşadar, delicateţe, nu tratament obligatoriu cu literatură. Altfel… vomităm!

[32] Vezi şi biografia poetului – rătăcirile, apoi întoarcerea la Hristos –, dar şi mormântul său care se găseşte în cimitirul mănăstirii Cernica, în apropiere de cel al lui Ioan Ianolide, mărturisitor în temniţele comuniste şi vizionar în scrierile sale (Întoarcerea la Hristos, Profetul deţinut).

[33] În afara ciclului Moşul din leagăn (versuri pentru copii), volumul cuprinde poezii închinate mamei, iubirii dintre soţi, fericirii, lui Eminescu, dar şi emoţionanta Scrisoare din Basarabia în care rezonează durerea unei istorii confiscate : „În vremea putredă şi goală/ Pe mine, frate, cum să-ţi spun,/ Pe mine m-au minţit la şcoală/ Că mi-eşti duşman, nu frate bun“ (p. 92). De asemenea, poetul numeşte drept „o ruşine naţională“ legiferarea prin Constituţie a glotonimului „limbă moldovenească“ şi a etnonimului „popor moldovenesc“ (p. 280).

[34] Şi aici trebuie făcută o selecţie din fiecare volum!

[35] Vezi şi poeziile de pe http://oameni-si-demoni.blogspot.com.

[36] Este de discutat asupra soluţiei găsite de Iona: nu spintecând la nesfârşit „burţi“ îşi recapătă libertatea, ci „spintecând“ în sine, intrând întru sine, în lăuntru, acolo unde se află fiinţa şi propria sa prezenţă uitată, abandonată. Mesajul parabolei este că a fi înseamnă prezenţă, adunare. Căutarea argumentelor libertăţii în afară presupune eroare, rispire, echivoc. A fi liber, adică a fi, se descoperă ca o deschidere înlăuntru.

image023

ROMÂNIA E CHEMATĂ DIN NOU SĂ FACĂ ISTORIE

                                                                    Moto: România nu este un stat de mâna a doua

         România este din nou chemată să facă istorie, dar cum istoria se face cu certitudini, de la bun început avem datoria să ocolim zona dilemelor, fiindcă dilema nu este tot una cu cugetarea lui René Descartes: Cogito ergo sum, care conduce la fermitate. Să nu uităm că ajuns la faza „înalt savantă“ a dilemei sale, măgarul lui Buridan a murit de foame. Tot cu atâta grijă trebuie ocolită și zona lui Dan Alexe, care după ce a semnat aberația numită Declarația de Budapesta (http://ioncoja.ro/declaratia-de-la-budapesta-din-16-iunie-1989/) – o aberație incalificabilă din toate punctele de vedere – nu s-a jenat să ne aplice, conform „ultraînaltelor sale cugetări“, etichete dacopatice înfierând și alte rătăciri românești (http://www.humanitas.ro/humanitas/dacopatia-%C5%9Fi-alte-r%C4%83t%C4%83ciri-rom%C3%A2ne%C5%9Fti). I s-au mai alăturat și alții, dar să nu uităm vorba cea din bătrâni: Cine se aseamănă se adună și ca urmare să nu-i mai luăm în seamă, fiindcă numai cei asemenea lor ne-au ținut departe de momentele istorice. Numai intimidați, demoralizați și demobilizați de unii ca aceștia am lăsat să treacă pe lângă noi și alte chemări anterioare de a urca pe scena istoriei, pentru ca de tot atâtea ori să ne automarginalizăm rămânând datori nouă înșine, datori celorlalți, datori întregului din care facem parte (Jonathan Scheele, înalt comisar UE: fiecare  stat membru al UE cu ambiţii europene are nevoie, în primul rând, să-şi  clarifice ambiţiile naţionale. Şi doar românii pot să hotărască ambiţiile României, nu eu ca străinhttp://romanialibera.ro/opinii/interviuri/schelee–romanii-fac-totul-in-ultimul-moment-186424; sau Leonard Orban: „vom rămâne la periferia Europei din punctul de vedere al influenţeihttp://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1259083014).

Iată însă, că în eterna confruntare dintre Bine și Rău, iar au apărut pe plan general dezechilibre și stări de tensiune pentru a căror redresare, ni se cere din nou ajutorul într-o formă pe cât de clară, pe atât de importantă, fiindcă nu este puțin lucru ca prin alocuțiunea rostită în Parlamentul României sub titlul Viitorul Europei, să ni se spună: acest popor [român], adeseori martirizat să fie de data asta artizanul păcii în sânul UE și în lume. Chemarea ne obligă să ne reamintim că în anul 2000, în fața televiziunilor din toată lumea Papa Ioan Paul al II-lea (http://www.egco.ro/news_3268_ro.php) ne îndemna vorbind perfect românește: Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. După opt ani, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, dar și în prezența Corpului Diplomatic acreditat la București, pe 4 februarie 2008, Nicolas Sarkozy ne adresa un set întreg de îndemnuri similare centrate pe ideea că Europa are nevoie de o Românie inventivă cu ambiții înalte (http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.3-4-2009/05-RBoicu.pdf).

         Această nouă chemare are, însă, o greutate cu totul aparte. Nu numai fiindcă le reconfirmă pe celelalte și, bineînțeles, le actualizează, dar și fiindcă ne-a fost adresată, într-un moment deosebit de greu pentru Uniunea noastră Europeană, chiar de domnul Jean-Claude Juncker (https://en.wikipedia.org/wiki/Jean-Claude_Juncker), cel mai înalt și mai respectat funcționar al momentului în calitatea sa de Președinte al Comisiei Europene, organ executiv, care funcționează ca un cabinet de guvern „responsabil pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii“ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83).

         În legătură cu starea precară a Uniunii agravată o dată în plus de BREXIT, voci autorizate cum sunt vocile domnilor François Hollande și Manuel Valls au recunoscut în octombrie 2016 riscul eșecului provenit de la criza fundamentelor corelată cu criza de sens, dar și cu criza de identitate a Uniunii Europene. Ca urmare, domniile lor ne-au și reamintit că Europa nu are nevoie de pompieri, ci de arhitecți (http://www.la-croix.com/Monde/Europe/Europe-lhommage-Francois-Hollande-Manuel-Valls-Jacques-Delors-2016-10-09-1200794947).

           Or, criza menționată a fundamentelor capătă o semnificație majoră dacă avem în vedere că tot mai mulți lideri europeni au recunoscut că actuala formă de multiculturalism se dovedește a fi un eșec (http://www.dailymail.co.uk/news/article-1355961/Nicolas-Sarkozy-joins-David-Cameron-Angela-Merkel-view-multiculturalism-failed.html), iar tinerii îngrijorați de viitorul lor nu se sfiesc să arate că diversitatea limbilor reprezintă un obstacol crucial pentru crearea unui spațiu public trans-european real (https://www.thenewfederalist.eu/Europe-and-its-languages-Babylonian-chaos-or-expression-of-cultural). Anticipând acest tip de dificultăți, Jean Monnet, inițiatorul și fondatorul Uniunii Europene (http://context.reverso.net/traduction/anglais-francais/would+start+with+culture) ar fi spus: „dacă aș putea să încep din nou, aș începe prin cultură“.

La rîndul său Jacques Delors, fostul președinte al Comisiei Europene între 1985-1995, confruntat cu probleme de ordin cultural a și susținut la Maastricht că lumea culturii are datoria de a se angaja în construcția europeană, fiindcă Europa care urmează a fi construită nu poate să mai semene cu nimic din ceea ce a existat, totul trebuie inventat. De aceea, cel mai important factor al schimbării poate fi implicarea intelectualilor în aventura europeană, chiar dacă ei au tendința de a se menține în afara construcției europene. Ca urmare tratatul privind Uniunea Europeană, încheiat la Maastricht în anul 1992, a admis pentru prima dată în mod explicit că dimensiunea culturală este hotărâtoare pentru a consolida acea conștiință culturală comună fără de care Europa ar fi în pericolul de a-și pierde identitatea, devenind doar o piață mare la discreția multinaționalelor (http://www.instesw.ebox.lublin.pl/ed/0/delors.html.en). Or, acest totul trebuie inventat impune cunoașterea fundamentelor ontologice ale Europei.

Așadar, vom reuși să înfăptuim cu adevărat Unitatea Europeană, care să ne deschidă calea spre bunăstarea materială și spirituală, numai dacă ne vom însuși sârguincios, prin școlile de toate gradele, cultura menită să ne conducă la soluțiile optime de unitate.

Frumos spus, chiar foarte frumos, dar în acest caz se pune întrebarea: Prin care cultură s-ar ajunge la unificarea Europei? Întrebare legitimă, fiindcă arta și cultura din ultimele secole n-au putut elimina din mentalul colectiv înclinația spre confruntare. Din cauza acestei înclinații Europa a și avut parte de prea multele tensiuni, conflicte și războaie purtate mai ales între noi. Totuși, se speră și pe bună dreptate că ar trebui să existe și un alt palier de cultură, care să așeze pe baze ontologice Unitatea Europeană și identitatea de european, conștiința reală de națiune europeană. Pentru a îndemna la aflarea acestui palier domnii Hollande și Valls au mai spus: „cultura europeană nu este doar suma culturilor naționale“.

Conștient de faptul că cei 28 de membri ai Comisiei Europene pe care îi conduce sunt puțini pentru a putea rezolva în timp util o problemă de asemenea anvergură, domnul Jean-Claude Juncker transferă României sarcina de a fi artizanul păcii în sânul UE și în lume. Pentru mulți faptul pare de necrezut, dar trebuie bine știut că în Occident și nu numai există convingerea larg răspândită că redresarea spirituală a Europei trebuie să vină în bună parte din România. Concret: reporterii revistei „Formula AS“ s-au întâlnit cu această convingere oriunde au ajuns în Europa și poate că reprezentativ în acest sens este Don Guido, un preot catolic de țară din Friul, care n-a ezitat să declare harnicilor noștri reporteri: „mai am o convingere: salvarea noastră și a Europei în întregul ei vine de la Răsărit. Vine și de la voi românii. Voi ați suferit, ați trecut prin cazne inimaginabile, dar v-ați păstrat credința cea adevărată. … Voi trebuie, spiritual vorbind să fiți cuceritorii“ (http://www.formula-as.ro/2006/742/societate-37/o-zi-de-duminica-printre-friulani-7471).

         Aproape fără să vrei constați că Don Guido și Jean-Claude Juncker, având pregătiri diferite, intuiesc aceeași realitate pentru a spune același lucru, fiindcă martirizat și cazne inimaginabile au același înțeles, iar ca artizan al păcii în sânul UE și în lume trebuie să te impui ca manager de proiect, așa cum se impun cuceritorii titlurilor în orice domeniu de activitate. Ușor de spus, dar greu de realizat, fiindcă drumul spre înfăptuire trebuie parcurs cât mai bine și cât mai repede, deși presupune împăcarea unor antinomii istorice, ireconciliabile la prima vedere, în timp ce creșterea economică nu va depăși cantitatea oricum limitată de resurse naturale, aer, apă, sol, minerale etc. Se pune problema ca din resursele de care mai dispunem să obținem maximum de produse, prin conlucrare și numai prin conlucrare. Ca urmare saltul înnoitor va avea loc mai ales în plan spiritual, salt înnoitor pentru care sunt necesare înnoiri metodologice și teoretice în planul culturii.

         Este o sarcină grea, pe care trebuia și trebuie să și-o asume cineva, iar lumea trăiește cu convingerea că efortul revine în primul rând României și românilor, ca urmare ne-a și fost atribuită cu caracter oficial în Parlamentul României de Președintele Comisiei Europene vorbind despre Viitorul Europei.

         În ceea ce ne privește, nu numai că nu refuzăm această sarcină, ci o primim cu convingerea că fundamentele Uniunii Europene se cer a fi căutate în acel palier arhetipal din care s-au desprins culturile naționale, fiindcă unitatea ramurilor din coroana umbroasă și revigorantă a unui arbore nu este dată de suma lor, ci de rădăcina și de trunchiul din care au apărut și care le susțin în continuare. Filosofia germană operează cu concepte ca: Urvolk, Urheimat, Urmonotheismus, iar Ferdinand de Saussure, întemeietorul lingvisticii moderne, arată că evidenta înrudire a limbilor noastre conduce inevitabil la acel nucleu numit etnicism primitiv. Identificându-l, ne regăsim temeiul înrudirii noastre și implicit conștiința unității de neam european. Ștergând amintirea originii noastre comune, timpul a șters și conștiința unității noastre firești. Contăm, însă, pe faptul că viața pornită de la începuturi și trăită pe acest continent numit și Lumea Veche a lăsat prea multe urme spre a nu ne recupera cu certitudine temeiurile ontologice ale unității și identității de european. Pe baza a mii și mii de mărturii arheologice, savanta americană Marjia Gimbutas a localizat vatra băștinașilor Europei la Dunărea de Jos, în spațiul numit balcano-carpato-pontic.

         Referitor la modul cum s-ar corela această localizare cu paleogenetica, va trebui să avem în vedere faptul că, mutate dintr-un spațiu geo-climatic în altul, genele biologice au mai suferit și mutații și uneori chiar metisări, în schimb au fost purtate aproape nealterate marile simboluri ale spiritualității noastre funciare, simboluri care într-o formă sau alta au dăinuit până astăzi, așa că blonzi sau bruneți, mai scunzi sau mai înalți, vorbind limbi diversificate doar de timp pe diferite arii geografice, suntem în mod natural membrii uneia și aceleiași națiuni europene pornită din baștina Europei. A ne recunoaște baștina înseamnă a ne recunoaște înrudirea ontologică, ceea ce conduce în mod firesc la aspirația de a ne reface unitatea până acum uitată.

         Pentru cunoscători, drumul regăsirii noastre loaiale nu pare nici prea lung, nici prea greu de parcurs, totul depinde de cunoașterea temeiurilor ontologice ale unității noastre reale. De cunoaștere și iar de cunoaștere avem nevoie, fiindcă Europa Unită se va înfăptui numai prin voința popoarelor și nici nu poate fi altfel, dar trebuie să reținem că numai ridicate prin cultura privind fundamentele științifice ale unității popoarele noastre vor susține și vor acționa pentru înfăptuirea unității reale, de unde și necesitatea ca această cultură să devină obiect de învățământ permanent în școlile de toate gradele din Europa.

Pentru generalizarea acestui studiu în țările Uniunii și nu numai se poate conta pe angajamentul Comisiei Europene de a susține cu prioritate inovarea în cultură și în educație, angajament de care ne-a asigurat chiar domnul președinte Jean-Claude Juncker în conferința sa din iulie 2015 de la Universitatea din Priștina, când a spus că marele potențial al educației reprezintă o valoroasă sursă de speranță pentru viitor, fiindcă numai educația dă puterea de a modela societatea în care vrem să trăim (https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/navracsics/announcements/political-priorities-juncker-commission-what-role-education-and-culture_en).

         Evident, totul depinde de conținutul acestui învățământ și, fiindcă orice drum începe cu primul pas, dorim să facem acest prim pas cu argumente la vedere spre ceea ce trebuie să fie unitatea economică, politică, lingvistică și religioasă a Europei pentru propășirea și dăinuirea ei.

        În cuprinzătorul său tratat publicat în anul 1975 regretatul Whitney Smith, fostul director al Centrului American pentru Drapelele Lumii a arătat că, sub semnul stindardului cu cap de lup numit frecvent Dragon, s-a făcut istoria din Persia până în Britania timp de 2500 de ani, dar fără să fi reușit explicarea acestui miracol, deși Vasile Pârvan îl prezentase ca simbol religios în prelegerile pe care le-a susținut la Cambridge în anul 1926. Din fericire, cercetările din ultimele două decenii au arătat că Dragonul este întruchiparea hieroglifei care redă numele primordial al lui Dumnezeu, adevăr ce explică pe deplin venerarea de care a avut parte în toate epocile, de la Oceanul Atlantic la Marea Chinei. În virtutea semnificației sale primordiale Simbolul Dragon cu cap de lup a susținut și dezvoltarea spiritualității europene, așa cum indică prezența lui în toată Europa.

         La Dunărea de Jos, figurinele cu cap de lup apar în civilizația Vinča din neoliticul timpuriu având aceeași semnificație, pe care o are și astăzi Sfântul Cristofor cu cap de lup din multe biserici creștine. În amintirea originii sale valahice zeul Apollon se mai numește și Lykios, tocmai fiindcă se știa că Leto, mama lui fusese o femeie lup, adică volk, consoane care configurează și cuvântul VLAK, vlahii fiind înscriși în toate Cărțile Sacre ale omenirii ca sfinți sau ca eroi civilizatori.

         Ca stindard a fost purtat de dacii dunăreni cu câteva sute de ani înainte de Hristos, așa cum arată fragmentul ceramic de la Budureasca aflat la 13 km de orașul Mizil din județul Prahova. Cu reprezentări nu identice, dar similare, acest stindard a fost purtat de legendarul rege Arthur, de cavaleria lui Carol cel Mare, dar și de Wilhem I în Bătălia de la Hastings.            

               Budureasca Sec. III î.H.  Regele Arthur Sec.VI d.H.  Carol cel Mare Sec. VIII d.H.

         Astăzi figurează pe drapelul de stat al Țării Galilor.                     

       Drapel în bătălia de la Hastings, anul 1066     Drapelul de stat al Țării Galilor          

De un real ajutor pentru înțelegerea cât mai corectă a etapelor istorice care au dus la constituirea spiritualității europene este mesajul plastic purtat de Lupoaica de pe Capitoliu. Am arătat într-un articol anterior că Lupa Capitolină are o ținută majestoasă total atipică pentru o banală alăptare biologică și pentru că poartă pene pe tot gâtul, pe șira spinării, dar și pe linia omoplaților ea reprezintă de fapt hieroglifa numită Dragon, chiar dacă are picioare, așa cum picioare are și Dragonul purtat ca stindard în bătălia de la Hastings. Prin asemănarea ei cu arcuirea peste lume a lui Nut, zeița egipteană a cerului, am mai arătat că Lupa Capitolină sugerează cerul gemenilor Romulus și Remus născuți de fecioara Silvia de la zeul Marte, iar prin analogie cu imaginea lui Tutmes al III-lea, care matur fiind primește hrană spirituală de la țâța zeiței Isis, n-am ezitat să arăt că Lupa Capitolină a fost turnată în bronz pentru a purta peste veacuri mărturia directă că cei care au fondat Cetatea Eternă s-au hrănit cu spiritualitatea desemnată prin Dragonul cu cap de lup atestat la Dunărea de Jos încă din neoliticul timpuriu, purtând cu ei nu doar credința religioasă mărturisită direct, ci și limba vetrei de la Dunărea de Jos.

         În sprijinul acestei concluzii am invocat și dovezi de ordin lingvistic și, cu toate acestea, în locul unei drepte cumpăniri a argumentelor, cei mai mulți s-au mâniat numai fiindcă au învățat în școli și în facultăți că legăturile intime dintre limba latină și limba română trebuie puse pe seama cuceririi Daciei, fără să se țină cont de faptul că în Dacia nu au fost organizate cursuri avansate de limbă latină și că numai roirea din vatra de baștină putea justifica existența asemănărilor subtile puse în evidență chiar de un mare latinist (Prof. Univ. Dr. Ion Coja, Limba latină ca limbă maternă în Dacia Traiană, în volumul UNU ÎN LIMBA ROMÂNĂ, București, 2009, p. 483-498). Neputându-se accepta ineditul concluziei demonstrate s-a pretins că imaginile din arta egipteană nu pot oferi analogii valide fiindcă ar fi prea îndepărtate. Regretabilă obiecția și chiar penibilă pentru că lucrările de specialitate recunosc influențe egiptene în arta etruscă. Cu toate acestea nu am comentat obiecția pentru a căuta analogii chiar în arta etruscă, bănuind că precizia rafinată cu care a fost realizată Lupa Capitolină presupunea preexistența unor lucrări similare. Din fericire, așteptările au fost confirmate, lucrările de specialitate punând în circulație noi imagini, care consacră definitiv mesajul plastic dedus inițial (M. Rissanen, The Hirpi Sorani and the Wolf Cults of Central Italy http://www.academia.edu/2177407/The_Hirpi_Sorani_and_the_Wolf_Cults_of_Central_Italy; Adrienne Rich, Iconographical sources of nursing and nursing gestures in various pre-Christian and non-Christian cultures http://www.darkfiber.com/pz/chapter2.html).

         Astfel, pentru ideea hrănirii eroilor civilizatori la sânul unei zeități s-a găsit la Volterra o

                       Hercule și Hera              pe fond negru      Oglinda de Bolsena 340-330 î.H. pe fond alb

      

oglindă etruscă a cărei gravură îl arată pe Hercule matur hrănindu-se la sânul zeiței Hera.

O oglindă etruscă de prin anii 340-330 î.H. găsită la Bolsena păstrează imaginea care arată cu mare precizie că Lupa, care îi hrănește pe adolescenții Romulus și Remus poartă pene

                Lupa din Felsina 510-480 î.H.     Platoul din Vulci 540-510 î.H.       Detaliu                                                      

evidente. Pentru o vizualizare mai bună imaginea fotografiată cu fondul negru a fost redesenată pe fond alb. Scena este imaginată în Peștera Lupercal. Se constată existența rândurilor de pene și pe

Lupercus, iar Lupa pentru a sugera cerul e susținută de doi pilaștri.

Asemenea cu Lupa Capitolină, dar puțin anterioară ei a dăinuit o altă Lupă deosebit de sugestivă pe o stelă funerară din Felsina, azi Bologna. Se remarcă capul umanizat al Lupei și un corpus de pene dispus ca și stindardul dacic, atașat unui corp înalt pentru a sugera cerul personajului matur care tânjește după hrana spirituală a zeității aflate mai presus de el.

Pentru aluzia directă, pe care o face la o zeitate imaginată cu profil uman cu numai două țâțe ca la femeia omului, dar denumită prin hieroglifa lupului acoperit cu rânduri de pene, mai menționăm aici Platoul din Vulci (540-510 î.H.).

Toate aceste imagini dovedesc că Lupoaica de pe Capitoliu se cere a fi integrată în simbolistica mult mai extinsă a Dragonului cu cap de lup, care prin răspândirea sa europeană ne orientează spre ceea ce René Guénon numește Tradiția Primordială și implicit spre Vatra Sacră a Tradiției Primordiale. Ea este o certitudine afirmată și de Marjia Gimbutas, dar și de alții cum ar fi Daniel Ruzo, pentru ca „New York Times“ din 1 Decembrie 2009 să o prezinte în toată lumea.

Or, Vatra Tradiției Primordiale, ca dat imuabil, reprezintă un criteriu ontologic de unitate a Patriei Europene și el trebuie promovat și aprofundat prin toate școlile ei pentru a reuși să înfăptuim în mod conștient și activ Uniunea Europeană.

În egală măsură, ca hieroglifă pentru numele primordial al Dumnezeului-Dumnezeilor (a se vedea în acest sens Dt. 32, 8-9), Dragonul cu pene și cap de lup a susținut de milenii, după cum s-a exemplificat mai sus, dezvoltarea spiritualității europene și ca urmare se cuvine a fi considerat unul din temeiurile care să definească identitatea și sensul Unității Europene.

București, 24 mai 2017

George Liviu Teleoacă

Biserica Bucur Ciobanul: vitraliu și perete cu icoane.

Redacția: 

Liana Floarea – lianafloarea@yahoo.com

Mihai Floarea – mihaifloarea53@yahoo.com

Eugen Toma – eugeniu.m.toma@gmail.com

Nota redacției:

Mulțumiri d-lui Constantin Dîrleci și prietenului său Eugen Tămășan care s-au implicat în punerea pe blog a acestui număr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un răspuns to “Noul euxin nr. 8 / 2017”

  1. mihaifloarea Says:

    A republicat asta pe MihaiFloarea's Blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: